miercuri, 23 septembrie 2009
O firma de pateuri a produs o cladire-conserva
In ultimii ani s-au construit tot mai multe cladiri care amesteca diverse formule si stiluri arhitecturale. Cu exceptia catorva, unde rezultatele sunt extraordinare (vezi cazul Bisericii Manastirii Frumoasa din Iasi), restul arata jalnic, iar din punct de vedere arhitectural sunt un dezastru. Majoritatea kitsch-urilor sunt ridicate chiar in inima Capitalei, sub obladuirea primarilor de sector. O asemenea cladire, uriasa, cu o arhitectura bizara ("persana", o numesc "constructorii"), cu un acoperis cupola socant, ce s-a vrut pesemne grandios, face nota discordanta cu restul casutelor cochete, situate in strada Aron Cotrus nr. 31 din "Cartierul Francez". Aratarea, despre care am aflat ca este viitorul hotel Persepolis (care care va fi inaugurat luna aceasta), apartine grupului de firme S.C. Rafaello - Antrefrig S.R.L. Din acesta face parte si Antrefrig S.A - cunoscutul producator de pateuri, al carui patron este Manoucer Saadachi, un cetatean iranian putred de bogat. El ocupa cateva mii de metri patrati, inconjurat de masini luxoase, statuete de prost gust si fantanute arteziene, iar pe pereti atarna pestisori colorati si caluti aurii, precum si alte simboluri "persane". Primarul sectorului 1, Vasile Gherasim, a eliberat, la data de 22.01.2002, autorizatia cu numarul 31/343/16785 pentru acest "imobil de locuinte", cum e denumit in acte. Arhitectul Alexandru Beldiman confirma ca acest proiect "megalomanic" nu are nimic de-a face cu arhitectura romaneasca din zona, cu locul, cu Bucurestiul in general. "Nu cunosc nici o locuinta care sa fie acoperita astfel, cu o cupola. De obicei, intre o cupola si restul constructiei exista o legatura directa. In acest caz, arata ca o basca trasa pe zidurile casei, cu cozoroc, ca sa o protejeze de ploaie. Intreaga compozitie nu are nici un Dumnezeu. Iar lanternoul de sus (n.n. - cupoleta mai mica, cu care se sfarseste cea mare) e de-a dreptul caraghios". Ca sa realizezi un proiect cu elemente postmoderniste, se presupune ca porti un dialog in timp cu arhitectura clasica. Asta a vrut de fapt sa se faca aici, cu acele pontoane triunghiulare, cu balustrii si asa mai departe". Dincolo de nepotrivirea in peisaj, fatada este si ea un haos complet: frontoanele, unghiurile lor, la fel si ferestrele si scara. "Scara, in sine, nu e gresita, insa relatia ei cu spatiul public, da, fiindca treptele ajung la limita carosabilului"(!). In ce priveste combinatia de materiale, cladirea are marmura, tencuiala, metal pus aproape industrial, cupola din arama si tabla, din care e facut si burlanul de deasupra. "O lipsa totala de gust si o crasa necunoastere a unor date elementare de arhitectura. Asa ceva nu avea niciodata voie sa primeasca autorizatie de constructie", a conchis domnul Beldiman. Pana si primarul sectorului 1 al Capitalei, Vasile Gherasim, recunoaste ca imobilul cu pricina este de prost gust. "Pot sa spun ca suntem vinovati. Cladirea arata foarte urat din punct de vedere urbanistic. Noi tinem sa nu apara astfel de cladiri, dar ne mai scapa. Singura abatere fata de proiectul pe care l-am autorizat este ca au facut cupola mai bombata, dar, totusi, nu depaseste inaltimea initiala", ne-a declarat Vasile Gherasim.
Ultima bomba sexi: videoproiectorul pentru dormitor
O companie multimedia recunoscuta pe plan international a prezentat pe canalele televiziunii italiene ultima inventie comparabila cu aparatul e-coohing: videoproiectorul, ca accesoriu de pat. Lada patului conjugal, care era dispusa frontal fata de acesta, a fost inlocuita cu un videoproiector. Acesta proiecteaza pe tavanul dormitorului imagini 3 D, relaxante sau care cresc apetitul sexual. In functie de miscarile partenerilor in pat, imaginile se schimba, videoproiectorul fiind cuplat la saltea. Mai mult, daca unul dintre parteneri prefera o anumita imagine, atunci el poate arunca o "pietricica" in saculetul dispus de o parte si de cealalta a patului. Printr-un sistem magnetic, imaginea se schimba.
In Cluj, sunt la moda rafturile din gips-carton
Cei care intentioneaza sa-si schimbe principalele obiecte de mobilier si doresc, totodata, sa mai salveze din bani, pot opta pentru constructiile din gips-carton. Daca este ancorat bine, de-a dreptul "sudat" in perete, gips-cartonul poate reprezenta o alternativa ultramoderna la o biblioteca masiva. Din gips-carton se pot face rafturi, mici dulapioare pentru antichitati, plafoane acustice si decorative, care se pot combina la modul fericit cu placi realizate din ciment usor si granule din polistiren, pentru spatii cu umiditate ridicata. Un arhitect clujean ne-a povestit ca, in ultima perioada, are din ce in ce mai multe solicitari pentru a regandi interioare, si unul dintre motive este ca se pot gasi pe piata placi de gips-carton relativ ieftine. De exemplu, o placa de 1,2 m/2,5 m, cu grosimea de 9,5 mm, se comercializeaza cu 1,7 euro. Exista printre solicitanti temerea ca peretii din gips-carton nu ar suporta o sarcina prea mare. Fals! Peretii realizati cu aceste sisteme pot fi portanti de sarcini, folosindu-se solutii corespunzatoare (prinderi, ancorari, in functie de natura si marimea solicitarii, dar si in functie de sistemul de perete). In plus, acest tip de material poate fi folosit si pentru camerele de baie, dar si la integrarea instalatiilor de aer conditionat, iluminat sau ventilatie in ansamblurile de tavane. Nemaivorbind ca anumite soiuri de placi, care sunt extrem de flexibile - raza minima de curbura este de 600 mm - reprezinta solutia unor constructii cu design deosebit - bolte, arcade, pereti curbati etc. In faza de proiectare se economisesc banii necesari consultantei pentru rezistenta - structuri pentru pereti, plafoane sau alte elemente de constructie. Executantii ofera, de obicei, si aceasta consultanta. Apoi, spre deosebire de procedeele clasice, constructia este facila, ecologica si rapida.
Etichete:
In Cluj,
sunt la moda rafturile din gips-carton
Parchetul brazilian se poate monta si in piscina
Pentru cei care apreciaza eleganta si distinctia interioarelor aristocrate, cea mai mare firma braziliana in domeniul prelucrarii lemnului (Casa Bonita) a intrat si pe piata romaneasca, oferind "parquet do Brasil". Fabricat din lemn masiv exotic, parchetul brazilian prezinta o duritate ridicata (de la 580 kgf/cm2 pana la 1067 kgf/cm2), este tratat pentru o umiditate de 8% si impotriva atacului parazitilor sau insectelor. Nu este un mediu propice pentru bacterii. Esentele nobile aduse din jungla amazoniana sunt: Ipe (mahonul), Cabreuva (trandafirul), Eucalipt, Jatoba (ciresul), Cumaru (tek), Sucupira, Perobinha, Marfim (artar). Nuantele pornesc de la cele deschise, calde (eucalipt, marfim, perobinha, trandafir), la cele sobre (mahon, sucupira). Lemnul este sortat, taiat, slefuit, uscat si ambalat, folosindu-se cea mai noua tehnologie si utilaje de ultima generatie. Cu esentele Deck Jatoba si Deck Ipe puteti amenaja o piscina, acest tip de parchet fiind rezistent la mediul umed. Poate fi folosit si in bucatarii si bai. Casa Bonita ofera si trepte de scara, contratrepte, lambriuri si tavane din aceleasi esente. In functie de dimensiuni (ex.: 70 cm lungime x 9 cm latime x 1,5 cm grosime sau 2,20 cm lungime x 30 cm latime x 4 cm grosime - gen dusumea), preturile variaza intre 49,5 dolari/mp si 200 de dolari/mp. Pot fi fabricate dimensiuni mult mai mari in functie de cerintele clientului, insa numai la comanda.
Pneumonia atipica ataca Festivalul "Jeunesses Musicales"
Editia 2003 a Festivalului International de Muzica Jeunesses Musicales va avea de suferit din pricina pneumoniei atipice. 9 concurenti si un membru al juriului, din Republica Populara Chineza, vor rata participarea la eveniment, pentru a evita raspandirea virusului SARS. Anularea participarii a fost convenita de Jeunesses Musicales si Ministerul Afacerilor Externe chinez. Ca o trista ironie, celebrul violonist Serban Lupu, presedintele juriului la sectiunea vioara, a remarcat, la precedentele editii, tocmai valoarea muzicienilor chinezi. Din fericire, Jeunesses Musicales 2003, care va incepe chiar astazi si va dura pana pe 15 mai, se remarca, pe langa unicitatea data de genurile clasic, jazz si pop, printr-o participare-record.
Cand imi revad filmele, imi spun: iata un tanar cineast promitator"
Cititi in numarul de maine un interviu in exclusivitate pentru Adevarul cu Roman Polanski
L-am mai vazut pe marele cineast polonez si la alte intalniri prin lume. Marturisesc insa ca nu l-am vazut niciodata atat de in largul sau, degajat, bucuros sa schimbe pareri. Roman Polanski, care a onorat deschiderea Festivalului Filmului European, fiind prezent ieri seara la spectacolul de gala cu filmul Pianistul, a venit in tara noastra intr-un anotimp fericit al existentei sale, cand "cel mai important film al vietii lui" a fost coplesit cu cele mai prestigioase si ravnite premii, de la Palme d'Or la Oscar-uri. A sosit la dejunul oferit de ambasadorul Frantei, Philippe Etienne, la numai cateva minute dupa ce a pus piciorul in Romania, pentru ca, dupa alte cateva minute, sa evoce impreuna cu cei aflati in preajma - Ion Caramitru, Oana Pellea, Ion Lucian - cele mai savuroase glume in care, in anii bine stiuti, atat polonezii, cat si noi ne inecam amarul: "Pe cel cu cei mai mari pitici din lume il stiti? Acum glumim, dar adeseori ma intreb, a continuat Polanski, cum de au fost posibile toate ororile razboiului? Si cand revad Pianistul, desi am trait, copil fiind, acea epoca, ma intreb mereu cum de a fost cu putinta". Desi atat de solicitat de programul acestei prime zile in Bucuresti, cineastul a descins cu acelasi aer de buna dispozitie in mijlocul criticilor, istoricilor de film, ziaristilor, care l-au primit la Marriott cu aplauze. Nu avem foarte des privilegiul de a ne bucura de prezenta unui creator de anvergura sa. Intrebarile, multe, pertinente, in cunostinta de cauza, au primit raspunsuri deloc grabite, ba chiar Polanski, generos, a dorit sa recupereze cele... trei minute de intarziere, acordand un timp suplimentar discutiei. Iubitorii sai vor afla astfel, printre altele: nu-i place sa-si revada filmele, dar cand se intampla isi spune: "Cred ca cine le-a facut este un tanar promitator". Nu a vrut sa faca un film autobiografic, nu ar fi putut sa vorbeasca despre ce a trait in ghetoul din Cracovia, sa filmeze strazile acelea incarcate de amintiri ce raman pentru el "adevarate monumente". Unii au fost putini mirati ca intr-un film care se cheama Pianistul exista putina muzica. "Nu am vrut sa manipulez pentru nimic in lume spectatorul, sa folosesc muzica pentru a emotiona mai mult decat ar fi putut sa o faca ceea ce se vede pe ecran", explica regizorul. Nu s-a inselat. Imensul succes al filmului dovedeste ca si-a atins tinta, chiar dincolo de banuielile cineastului: "Nu am crezut ca tinerii care cunosc istoria aceasta doar din carti vor intelege atat de bine filmul. Nu stiu daca acum 20-25 de ani s-ar fi intamplat acest lucru."
L-am mai vazut pe marele cineast polonez si la alte intalniri prin lume. Marturisesc insa ca nu l-am vazut niciodata atat de in largul sau, degajat, bucuros sa schimbe pareri. Roman Polanski, care a onorat deschiderea Festivalului Filmului European, fiind prezent ieri seara la spectacolul de gala cu filmul Pianistul, a venit in tara noastra intr-un anotimp fericit al existentei sale, cand "cel mai important film al vietii lui" a fost coplesit cu cele mai prestigioase si ravnite premii, de la Palme d'Or la Oscar-uri. A sosit la dejunul oferit de ambasadorul Frantei, Philippe Etienne, la numai cateva minute dupa ce a pus piciorul in Romania, pentru ca, dupa alte cateva minute, sa evoce impreuna cu cei aflati in preajma - Ion Caramitru, Oana Pellea, Ion Lucian - cele mai savuroase glume in care, in anii bine stiuti, atat polonezii, cat si noi ne inecam amarul: "Pe cel cu cei mai mari pitici din lume il stiti? Acum glumim, dar adeseori ma intreb, a continuat Polanski, cum de au fost posibile toate ororile razboiului? Si cand revad Pianistul, desi am trait, copil fiind, acea epoca, ma intreb mereu cum de a fost cu putinta". Desi atat de solicitat de programul acestei prime zile in Bucuresti, cineastul a descins cu acelasi aer de buna dispozitie in mijlocul criticilor, istoricilor de film, ziaristilor, care l-au primit la Marriott cu aplauze. Nu avem foarte des privilegiul de a ne bucura de prezenta unui creator de anvergura sa. Intrebarile, multe, pertinente, in cunostinta de cauza, au primit raspunsuri deloc grabite, ba chiar Polanski, generos, a dorit sa recupereze cele... trei minute de intarziere, acordand un timp suplimentar discutiei. Iubitorii sai vor afla astfel, printre altele: nu-i place sa-si revada filmele, dar cand se intampla isi spune: "Cred ca cine le-a facut este un tanar promitator". Nu a vrut sa faca un film autobiografic, nu ar fi putut sa vorbeasca despre ce a trait in ghetoul din Cracovia, sa filmeze strazile acelea incarcate de amintiri ce raman pentru el "adevarate monumente". Unii au fost putini mirati ca intr-un film care se cheama Pianistul exista putina muzica. "Nu am vrut sa manipulez pentru nimic in lume spectatorul, sa folosesc muzica pentru a emotiona mai mult decat ar fi putut sa o faca ceea ce se vede pe ecran", explica regizorul. Nu s-a inselat. Imensul succes al filmului dovedeste ca si-a atins tinta, chiar dincolo de banuielile cineastului: "Nu am crezut ca tinerii care cunosc istoria aceasta doar din carti vor intelege atat de bine filmul. Nu stiu daca acum 20-25 de ani s-ar fi intamplat acest lucru."
Spirit justitiar sau meschinarii "preventive"?
O publicatie norvegiana a lansat, zilele trecute, o campanie de demascare a "coruptiei" din interiorul concursului Eurovision. Respectivul ziar, fara sa precizeze sursa informatiei, infiera maniera dubioasa de votare, aratand cu degetul catre tarile din Est. Printre acuzati, Romania, Cipru, Grecia, Rusia, Macedonia si Malta, carora li se imputa faptul ca au obtinut puncte prin schimburi reciproc avantajoase de culise. Complet uitata pare sa fi fost "solidaritatea geo-politica", fenomen ce dainuie de ani buni in aceasta competitie. Editie dupa editie, participantii si-au acordat puncte in functie de buna vecinatate, afinitatile de limba, interesele economice si alte criterii "artistice". Eurovision este un festival de televiziune, in care vechile prietenii functioneaza fara gres. Sa fie oare o intamplare ca, dupa editia 2000, consumata in Suedia, in 2001 Eurovision a avut loc in Danemarca? Si ca, un an mai tarziu, concursul s-a mutat un pic mai sus pe harta, in Estonia? Pentru ca, in 2003, Letonia sa fie tara gazda? Blocul nordic se sustine intotdeauna, asa cum "outsiderii" din Est o fac, de fiecare data. Numai cei 4 grei (Marea Britanie, Franta, Germania si Spania) pot sta linistiti in fiecare an, intrucat cotizatia semnificativa le asigura din oficiu participarea. Asa cum rezultatele ultimelor finale internationale nu par doar simple coincidente, poate ca nici spiritul justitiar al norvegienilor, care a adus la recentele "dezvaluiri", nu a rasarit intamplator. De ce tocmai statele "modeste" din Est sunt vizate si de ce abia in 2003? Poate pentru ca in clasamentele neoficiale, de dinainte de inceperea competitiei din acest an, rusoaicele de la t.A.T.u. se afla pe primul loc, la mare lupta cu o alta tarisoara din regiune, Turcia. Si nici Romania nu sta rau, clasata in primii 10. "Concurentii din aceasta zona s-au clasat din ce in ce mai bine, in ultimii ani, devenind un real pericol", observa Dan Manoliu, seful delegatiei noastre. Si-atunci, o tentativa de defaimare n-are ce rau sa faca, mai ales pentru Norvegia, sarita din "tintarul" invingatorilor din ultima vreme. Cat despre promovarea artistilor inainte de competitia propriu-zisa, care poate aduce voturi, Romania si-a facut deja datoria: peste 270 de CD-uri cu Nicola au fost expediate in toata Europa, videoclipul a fost difuzat in Spania si solicitat in Marea Britanie. Si partea estetica e pe maini bune: Nicola are deja o toaleta de scena, dansatorii sai, cate doua, iar balerina si coregrafa Lusia Smetanina, nu mai putin de 4. Daca si partea vocala din seara finalei va fi fara cusur, norvegienii vor avea de ce sa-si faca griji.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


