miercuri, 23 septembrie 2009
Microintreprinderile au 60 de zile pentru a face angajari
Microintreprinderile care functioneaza fara nici un angajat si doresc sa aiba un regim de impozitare de 1,5% din veniturile totale vor avea la dispozitie o perioada de 60 de zile pentru a respecta conditiile legii privind numarul de salariati. Comisia pentru buget, finante si banci a Senatului a modificat proiectul de lege privind aprobarea Ordonantei 36/2003 referitoare la corelarea unor dispozitii din legislatia financiar-fiscala prin introducerea unor precizari necesare solutionarii problemelor aparute in aplicarea Ordonantei 24/2001 privind impunerea microintreprinderilor. Termenul de 60 de zile este valabil si pentru societatile care doresc sa se inscrie la Registrul Comertului, in momentul infiintarii, ca microintreprinderi. Potrivit Ordonantei 24/2001, acest tip de firme pot opta pentru a plati un impozit de 1,5% din veniturile totale, in locul cotei de 25% reprezentand impozitul pe profit. In categoria microintreprinderilor au fost incluse societatile cu capital integral privat care au realizat, la finele anului precedent, venituri de maximum 100.000 euro. Firmele trebuie sa fie producatoare de bunuri materiale, prestatoare de servicii si/sau sa desfasoare activitati de comert. Comisia a extins aria de acordare a facilitatilor si la microintreprinderile care efectueaza operatiuni de comert exterior sau desfasoara activitati de intermediere in sistemul bancar, al asigurarilor, reasigurarilor, precum si pe piata de capital, si le-a exclus pe cele cu activitati in domeniul jocurilor de noroc si al pariurilor sportive. Una dintre conditii pentru aplicarea unei cote de impozitare de 1,5% era ca microintreprinderile sa aiba intre zero si noua salariati.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu