miercuri, 23 septembrie 2009
O firma de pateuri a produs o cladire-conserva
In ultimii ani s-au construit tot mai multe cladiri care amesteca diverse formule si stiluri arhitecturale. Cu exceptia catorva, unde rezultatele sunt extraordinare (vezi cazul Bisericii Manastirii Frumoasa din Iasi), restul arata jalnic, iar din punct de vedere arhitectural sunt un dezastru. Majoritatea kitsch-urilor sunt ridicate chiar in inima Capitalei, sub obladuirea primarilor de sector. O asemenea cladire, uriasa, cu o arhitectura bizara ("persana", o numesc "constructorii"), cu un acoperis cupola socant, ce s-a vrut pesemne grandios, face nota discordanta cu restul casutelor cochete, situate in strada Aron Cotrus nr. 31 din "Cartierul Francez". Aratarea, despre care am aflat ca este viitorul hotel Persepolis (care care va fi inaugurat luna aceasta), apartine grupului de firme S.C. Rafaello - Antrefrig S.R.L. Din acesta face parte si Antrefrig S.A - cunoscutul producator de pateuri, al carui patron este Manoucer Saadachi, un cetatean iranian putred de bogat. El ocupa cateva mii de metri patrati, inconjurat de masini luxoase, statuete de prost gust si fantanute arteziene, iar pe pereti atarna pestisori colorati si caluti aurii, precum si alte simboluri "persane". Primarul sectorului 1, Vasile Gherasim, a eliberat, la data de 22.01.2002, autorizatia cu numarul 31/343/16785 pentru acest "imobil de locuinte", cum e denumit in acte. Arhitectul Alexandru Beldiman confirma ca acest proiect "megalomanic" nu are nimic de-a face cu arhitectura romaneasca din zona, cu locul, cu Bucurestiul in general. "Nu cunosc nici o locuinta care sa fie acoperita astfel, cu o cupola. De obicei, intre o cupola si restul constructiei exista o legatura directa. In acest caz, arata ca o basca trasa pe zidurile casei, cu cozoroc, ca sa o protejeze de ploaie. Intreaga compozitie nu are nici un Dumnezeu. Iar lanternoul de sus (n.n. - cupoleta mai mica, cu care se sfarseste cea mare) e de-a dreptul caraghios". Ca sa realizezi un proiect cu elemente postmoderniste, se presupune ca porti un dialog in timp cu arhitectura clasica. Asta a vrut de fapt sa se faca aici, cu acele pontoane triunghiulare, cu balustrii si asa mai departe". Dincolo de nepotrivirea in peisaj, fatada este si ea un haos complet: frontoanele, unghiurile lor, la fel si ferestrele si scara. "Scara, in sine, nu e gresita, insa relatia ei cu spatiul public, da, fiindca treptele ajung la limita carosabilului"(!). In ce priveste combinatia de materiale, cladirea are marmura, tencuiala, metal pus aproape industrial, cupola din arama si tabla, din care e facut si burlanul de deasupra. "O lipsa totala de gust si o crasa necunoastere a unor date elementare de arhitectura. Asa ceva nu avea niciodata voie sa primeasca autorizatie de constructie", a conchis domnul Beldiman. Pana si primarul sectorului 1 al Capitalei, Vasile Gherasim, recunoaste ca imobilul cu pricina este de prost gust. "Pot sa spun ca suntem vinovati. Cladirea arata foarte urat din punct de vedere urbanistic. Noi tinem sa nu apara astfel de cladiri, dar ne mai scapa. Singura abatere fata de proiectul pe care l-am autorizat este ca au facut cupola mai bombata, dar, totusi, nu depaseste inaltimea initiala", ne-a declarat Vasile Gherasim.
Ultima bomba sexi: videoproiectorul pentru dormitor
O companie multimedia recunoscuta pe plan international a prezentat pe canalele televiziunii italiene ultima inventie comparabila cu aparatul e-coohing: videoproiectorul, ca accesoriu de pat. Lada patului conjugal, care era dispusa frontal fata de acesta, a fost inlocuita cu un videoproiector. Acesta proiecteaza pe tavanul dormitorului imagini 3 D, relaxante sau care cresc apetitul sexual. In functie de miscarile partenerilor in pat, imaginile se schimba, videoproiectorul fiind cuplat la saltea. Mai mult, daca unul dintre parteneri prefera o anumita imagine, atunci el poate arunca o "pietricica" in saculetul dispus de o parte si de cealalta a patului. Printr-un sistem magnetic, imaginea se schimba.
In Cluj, sunt la moda rafturile din gips-carton
Cei care intentioneaza sa-si schimbe principalele obiecte de mobilier si doresc, totodata, sa mai salveze din bani, pot opta pentru constructiile din gips-carton. Daca este ancorat bine, de-a dreptul "sudat" in perete, gips-cartonul poate reprezenta o alternativa ultramoderna la o biblioteca masiva. Din gips-carton se pot face rafturi, mici dulapioare pentru antichitati, plafoane acustice si decorative, care se pot combina la modul fericit cu placi realizate din ciment usor si granule din polistiren, pentru spatii cu umiditate ridicata. Un arhitect clujean ne-a povestit ca, in ultima perioada, are din ce in ce mai multe solicitari pentru a regandi interioare, si unul dintre motive este ca se pot gasi pe piata placi de gips-carton relativ ieftine. De exemplu, o placa de 1,2 m/2,5 m, cu grosimea de 9,5 mm, se comercializeaza cu 1,7 euro. Exista printre solicitanti temerea ca peretii din gips-carton nu ar suporta o sarcina prea mare. Fals! Peretii realizati cu aceste sisteme pot fi portanti de sarcini, folosindu-se solutii corespunzatoare (prinderi, ancorari, in functie de natura si marimea solicitarii, dar si in functie de sistemul de perete). In plus, acest tip de material poate fi folosit si pentru camerele de baie, dar si la integrarea instalatiilor de aer conditionat, iluminat sau ventilatie in ansamblurile de tavane. Nemaivorbind ca anumite soiuri de placi, care sunt extrem de flexibile - raza minima de curbura este de 600 mm - reprezinta solutia unor constructii cu design deosebit - bolte, arcade, pereti curbati etc. In faza de proiectare se economisesc banii necesari consultantei pentru rezistenta - structuri pentru pereti, plafoane sau alte elemente de constructie. Executantii ofera, de obicei, si aceasta consultanta. Apoi, spre deosebire de procedeele clasice, constructia este facila, ecologica si rapida.
Etichete:
In Cluj,
sunt la moda rafturile din gips-carton
Parchetul brazilian se poate monta si in piscina
Pentru cei care apreciaza eleganta si distinctia interioarelor aristocrate, cea mai mare firma braziliana in domeniul prelucrarii lemnului (Casa Bonita) a intrat si pe piata romaneasca, oferind "parquet do Brasil". Fabricat din lemn masiv exotic, parchetul brazilian prezinta o duritate ridicata (de la 580 kgf/cm2 pana la 1067 kgf/cm2), este tratat pentru o umiditate de 8% si impotriva atacului parazitilor sau insectelor. Nu este un mediu propice pentru bacterii. Esentele nobile aduse din jungla amazoniana sunt: Ipe (mahonul), Cabreuva (trandafirul), Eucalipt, Jatoba (ciresul), Cumaru (tek), Sucupira, Perobinha, Marfim (artar). Nuantele pornesc de la cele deschise, calde (eucalipt, marfim, perobinha, trandafir), la cele sobre (mahon, sucupira). Lemnul este sortat, taiat, slefuit, uscat si ambalat, folosindu-se cea mai noua tehnologie si utilaje de ultima generatie. Cu esentele Deck Jatoba si Deck Ipe puteti amenaja o piscina, acest tip de parchet fiind rezistent la mediul umed. Poate fi folosit si in bucatarii si bai. Casa Bonita ofera si trepte de scara, contratrepte, lambriuri si tavane din aceleasi esente. In functie de dimensiuni (ex.: 70 cm lungime x 9 cm latime x 1,5 cm grosime sau 2,20 cm lungime x 30 cm latime x 4 cm grosime - gen dusumea), preturile variaza intre 49,5 dolari/mp si 200 de dolari/mp. Pot fi fabricate dimensiuni mult mai mari in functie de cerintele clientului, insa numai la comanda.
Pneumonia atipica ataca Festivalul "Jeunesses Musicales"
Editia 2003 a Festivalului International de Muzica Jeunesses Musicales va avea de suferit din pricina pneumoniei atipice. 9 concurenti si un membru al juriului, din Republica Populara Chineza, vor rata participarea la eveniment, pentru a evita raspandirea virusului SARS. Anularea participarii a fost convenita de Jeunesses Musicales si Ministerul Afacerilor Externe chinez. Ca o trista ironie, celebrul violonist Serban Lupu, presedintele juriului la sectiunea vioara, a remarcat, la precedentele editii, tocmai valoarea muzicienilor chinezi. Din fericire, Jeunesses Musicales 2003, care va incepe chiar astazi si va dura pana pe 15 mai, se remarca, pe langa unicitatea data de genurile clasic, jazz si pop, printr-o participare-record.
Cand imi revad filmele, imi spun: iata un tanar cineast promitator"
Cititi in numarul de maine un interviu in exclusivitate pentru Adevarul cu Roman Polanski
L-am mai vazut pe marele cineast polonez si la alte intalniri prin lume. Marturisesc insa ca nu l-am vazut niciodata atat de in largul sau, degajat, bucuros sa schimbe pareri. Roman Polanski, care a onorat deschiderea Festivalului Filmului European, fiind prezent ieri seara la spectacolul de gala cu filmul Pianistul, a venit in tara noastra intr-un anotimp fericit al existentei sale, cand "cel mai important film al vietii lui" a fost coplesit cu cele mai prestigioase si ravnite premii, de la Palme d'Or la Oscar-uri. A sosit la dejunul oferit de ambasadorul Frantei, Philippe Etienne, la numai cateva minute dupa ce a pus piciorul in Romania, pentru ca, dupa alte cateva minute, sa evoce impreuna cu cei aflati in preajma - Ion Caramitru, Oana Pellea, Ion Lucian - cele mai savuroase glume in care, in anii bine stiuti, atat polonezii, cat si noi ne inecam amarul: "Pe cel cu cei mai mari pitici din lume il stiti? Acum glumim, dar adeseori ma intreb, a continuat Polanski, cum de au fost posibile toate ororile razboiului? Si cand revad Pianistul, desi am trait, copil fiind, acea epoca, ma intreb mereu cum de a fost cu putinta". Desi atat de solicitat de programul acestei prime zile in Bucuresti, cineastul a descins cu acelasi aer de buna dispozitie in mijlocul criticilor, istoricilor de film, ziaristilor, care l-au primit la Marriott cu aplauze. Nu avem foarte des privilegiul de a ne bucura de prezenta unui creator de anvergura sa. Intrebarile, multe, pertinente, in cunostinta de cauza, au primit raspunsuri deloc grabite, ba chiar Polanski, generos, a dorit sa recupereze cele... trei minute de intarziere, acordand un timp suplimentar discutiei. Iubitorii sai vor afla astfel, printre altele: nu-i place sa-si revada filmele, dar cand se intampla isi spune: "Cred ca cine le-a facut este un tanar promitator". Nu a vrut sa faca un film autobiografic, nu ar fi putut sa vorbeasca despre ce a trait in ghetoul din Cracovia, sa filmeze strazile acelea incarcate de amintiri ce raman pentru el "adevarate monumente". Unii au fost putini mirati ca intr-un film care se cheama Pianistul exista putina muzica. "Nu am vrut sa manipulez pentru nimic in lume spectatorul, sa folosesc muzica pentru a emotiona mai mult decat ar fi putut sa o faca ceea ce se vede pe ecran", explica regizorul. Nu s-a inselat. Imensul succes al filmului dovedeste ca si-a atins tinta, chiar dincolo de banuielile cineastului: "Nu am crezut ca tinerii care cunosc istoria aceasta doar din carti vor intelege atat de bine filmul. Nu stiu daca acum 20-25 de ani s-ar fi intamplat acest lucru."

Spirit justitiar sau meschinarii "preventive"?
O publicatie norvegiana a lansat, zilele trecute, o campanie de demascare a "coruptiei" din interiorul concursului Eurovision. Respectivul ziar, fara sa precizeze sursa informatiei, infiera maniera dubioasa de votare, aratand cu degetul catre tarile din Est. Printre acuzati, Romania, Cipru, Grecia, Rusia, Macedonia si Malta, carora li se imputa faptul ca au obtinut puncte prin schimburi reciproc avantajoase de culise. Complet uitata pare sa fi fost "solidaritatea geo-politica", fenomen ce dainuie de ani buni in aceasta competitie. Editie dupa editie, participantii si-au acordat puncte in functie de buna vecinatate, afinitatile de limba, interesele economice si alte criterii "artistice". Eurovision este un festival de televiziune, in care vechile prietenii functioneaza fara gres. Sa fie oare o intamplare ca, dupa editia 2000, consumata in Suedia, in 2001 Eurovision a avut loc in Danemarca? Si ca, un an mai tarziu, concursul s-a mutat un pic mai sus pe harta, in Estonia? Pentru ca, in 2003, Letonia sa fie tara gazda? Blocul nordic se sustine intotdeauna, asa cum "outsiderii" din Est o fac, de fiecare data. Numai cei 4 grei (Marea Britanie, Franta, Germania si Spania) pot sta linistiti in fiecare an, intrucat cotizatia semnificativa le asigura din oficiu participarea. Asa cum rezultatele ultimelor finale internationale nu par doar simple coincidente, poate ca nici spiritul justitiar al norvegienilor, care a adus la recentele "dezvaluiri", nu a rasarit intamplator. De ce tocmai statele "modeste" din Est sunt vizate si de ce abia in 2003? Poate pentru ca in clasamentele neoficiale, de dinainte de inceperea competitiei din acest an, rusoaicele de la t.A.T.u. se afla pe primul loc, la mare lupta cu o alta tarisoara din regiune, Turcia. Si nici Romania nu sta rau, clasata in primii 10. "Concurentii din aceasta zona s-au clasat din ce in ce mai bine, in ultimii ani, devenind un real pericol", observa Dan Manoliu, seful delegatiei noastre. Si-atunci, o tentativa de defaimare n-are ce rau sa faca, mai ales pentru Norvegia, sarita din "tintarul" invingatorilor din ultima vreme. Cat despre promovarea artistilor inainte de competitia propriu-zisa, care poate aduce voturi, Romania si-a facut deja datoria: peste 270 de CD-uri cu Nicola au fost expediate in toata Europa, videoclipul a fost difuzat in Spania si solicitat in Marea Britanie. Si partea estetica e pe maini bune: Nicola are deja o toaleta de scena, dansatorii sai, cate doua, iar balerina si coregrafa Lusia Smetanina, nu mai putin de 4. Daca si partea vocala din seara finalei va fi fara cusur, norvegienii vor avea de ce sa-si faca griji.
Reclamele, oglinda noastra
Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand le vad pe femeile acelea superbe, coafate, rujate, costumate de parca ar iesi peste doua minute in oras, cum stau cu ligheanul (sau cu masina de spalat in fata) zambind luminos si scuturand, la vedere, cutia (sau, dupa caz) punga cu detergent - imi vine sa inchid televizorul. Sabloane mai stupide decat in astfel de reclame nu cred sa mai existe decat in cine stie ce tara subdezvoltata, in caz ca acolo reclamele nu sunt interzise. Ai fi zis ca in atatia ani de libertate creativitatea "publicitaristilor" va exploda, facandu-ne sa stam cu ochii lipiti de televizor mai ales in pauzele emisiunilor (fiindca tot sunt rare emisiunile care te tin in fata micului ecran prin fortele proprii). As! Mult mai putine sunt reclamele la care te uiti cu placere, ba chiar simti nevoia sa le revezi. Ar fi cele incluse in campania impotriva violentei in familie - o adevarata actrita este actrita si in reclame, ne dovedeste Andreea Bibiri, protagonista unuia dintre spot-urile acestea -, cea destinata sensibilizarii opiniei publice in ceea ce priveste soarta copiilor rromi (va amintiti acordeonul transformat in ghiozdan?) sau spot-ul destinat sa ne faca atenti la continutul alimentelor pe care le mancam, ceea ce si reuseste prin liniile sale clare, elegante si atitudinea calma, sigura pe ea, a cultivatorului care ne este ghid. Cum se face ca acestea pot transmite telespectatorului stari puternice care il scot din indiferenta (nu mi-o pot scoate din minte pe tanara femeie care se prabuseste din cauza loviturii "barbatului" de langa ea si ramane pe trotuar, ferindu-se de picioarele celor care trec nepasatori peste trupul ei, fara nici o atitudine), in timp ce restul te plictisesc ingrozitor? De fapt, raspunsul nici nu mai conteaza, oricare ar fi motivele (financiare, desigur, dorintele clientilor etc) rezultatul e in multe cazuri compromitator pentru autorii reclamelor.
Nuga belgiana - 397.000 de lei cutiuta
Un cadou deosebit ar putea fi o cutie de bombonane de ciocolata de cea mai buna calitate. Astfel de cadouri pot fi cumparate de la magazinul Leonidas din centrul Capitalei (pe strada Doamnei), unde gasesti faimoasele praline belgiene, cu o istorie de aproape un secol. Aici gasesti unele dintre cele mai fine bomboane de ciocolata, de la trufe, coaja de portocala sau de lamaie imbracata in ciocolata neagra, visine cu crema de alcool pana la toate felurile de praline, la pretul de 122.600 de lei suta de grame. In plus, cei care tin post se pot delecta cu o mare varietate de fructe confiate, de la portocale, ananas pana la visine sau pepene galben. Pentru o suta de grame de fructe confiate, doritorii trebuie sa scoata din buzunar putin peste 100.000 de lei. In gama de produse oferita de magazinul Leonidas intra si celebra nuga belgiana. Pasionatii isi pot potoli pofta cu o bucata de nuga de o suta de grame, colorata in alb cu roz sau in alb cu verde, daca platesc 80.000 de lei. Pentru a face un cadou, cumparatorii pot opta pentru o suta de grame de nuga invelita in nuca de cocos sau pentru o cutie de nuga Chabert Montelimar, la pretul de 397.000 de lei.
"Oxygen" - aspiratorul antialergic
Electrolux a lansat de curand pe piata o noua gama de aspiratoare, denumita sugestiv "Oxygen". Modelele 6560 si 6521 vin echipate cu un filtru special, denumit HEPA, care, dupa cum mentioneaza producatorul, purifica aerul din camera, eliminand particulele de polen, fumul de tigara, emisiile nocive cauzate de traficul rutier, precum si parul provenit de la animalele de companie. Acesta functioneaza non-stop. Aerul dintr-o camera este "schimbat" si curatat de 4 ori intr-o ora. Fata de aspiratorul obisnuit, Oxygen 6560 poate fi manevrat si prin intermediul unei telecomenzi. Purificatorul de aer consuma mai putin decat un bec, iar zgomotul pe care il face este aproape insesizabil. Noua gama se dovedeste ecologica, ergonomica si economica in acelasi timp. Cele doua modele sunt disponibile pe piata in reteaua magazinelor Flanco, Domo, Altex, Amadeus si Zass. Modelul 6521 costa aproximativ 6.000.000 de lei, iar modelul 6560, in jur de 11.500.000 lei, in functie de magazin.
Pielea subtire cu factor de protectie se tine
Pentru ingrijirea perfecta a pielii au fost create tot felul de formule imbogatite cu vitamina E, aloe vera sau activa cell (inovatie majora pentru ingrijirea tenului - stimuleaza capacitatea naturala de refacere a pielii, actionand impotriva imbatranirii premature a acesteia). Pentru ca vara se apropie si pielea expusa la soare are nevoie de protectie si de hidratare, iata ce produse gasiti deja disponibile pe piata: * Noile creme Garnier Ambre Solaire, care contin un complex de aparare anti UVA/UVB, au proprietati recunoscute pentru o foarte buna hidratare, datorita continutului de Nutriflavone de Cactus, asociat cu vitamina E. Pentru expunerea la soare in primele zile, Garnier ofera laptele ultraprotector IP 45 (factor de protectie) si crema de fata IP 30, care contin filtre Mexoryl XL si Mexoryl SX - filtre de ultima generatie. Pentru zilele urmatoare, tot de la Garnier puteti alege laptele IP 15 si IP 20. Pentru o protectie moderata si pentru un bronz de siguranta e recomandat laptele IP 12, iar pentru barbati noul produs IP 12 - creat special pentru ei pe baza unei formule foarte putin grasa si deloc lipicioasa. La fel de importanta ca protectia impotriva razelor solare este si hidratarea dupa plaja: laptele hidratant, laptele reparator intensiv sau spray-ul hidratant cu glicerina, aloe vera si ulei de palmier completeaza produsele folosite in timpul expunerii. * Pentru un bronz auriu, Nivea a creat laptele cu IP 2, care contine extract de caroten, formula cu un complex hidrolipidic, care determina cresterea gradului de hidratare a pielii. Formulele 4, 8, 12, 20 contin vitamina E, care protejeaza impotriva efectelor daunatoare cauzate de radicalii liberi. Pentru copii, Nivea propune laptele cu IP 15 si IP 25, si el foarte bogat in vitamina E. Pentru fata, crema solara IP 10 cu alfa flavon, iar pentru dupa plaja, lotiunea speciala Nivea cu aloe vera. * L'Oreal ofera gama Solar Expertise, o noua generatie de produse pentru protectie solara si dupa plaja, cu o mare capacitate de filtrare a radiatiilor UVA/UVB: pentru protectie medie - laptele de protectie IP 8 si 15, spray-ul de protectie IP 10, pentru protectie mare - sprayul cu IP 20 si 30, laptele de protectie IP 25 si crema pentru fata IP 30. Pentru protectie foarte mare - laptele de protectie IP 40 si IP 60. De asemenea, produsele folosite dupa plaja contin in formula lor Activa-Cell pentru stimularea procesului de refacere naturala a pielii. In plus, fiecare produs L'Oreal asociaza un activ specific exclusiv: laptele calmant rehidratant perfectioneaza pielea, gelul-crema confera prospetime pielii, iar crema pentru fata calmeaza, rehidrateaza si are efecte antiimbatranire. * Laboratoarele Dermatologice Avene au creat produse pe baza de apa termala pentru piele sensibila: crema de fotoprotectie cu ecran 60B 60A, laptele de fotoprotectie cu ecran 60B 60A, crema de fotoprotectie cu ecran, laptele de fotoprotectie cu ecran 20B 20A si spray-ul de fotoprotectie cu ecran 20B 20A.
Veioza pe senzori cu poze Kama Sutra pentru relaxare in doi
Veiozele chinezesti pe senzori sunt in mare voga. Si asta pentru ca, se spune, ele ofera cea mai sigura metoda feng shui de relaxare si alungare a stresului. Se poate crea o atmosfera propice pentru momentele de maxima intensitate petrecute in doi, pornind de la o lumina difuza spre una mai puternica si revenind la penumbre favorabile somnului dulce. Pentru doar 400.000 de lei, achizitionezi nu o veioza obisnuita, ci una pictata cu imagini care te pot inspira: de exemplu, pozitii de kama sutra. Doritorii le pot cumpara din orice magazin de profil, cum ar fi Orion Lights, atat in Bucuresti, cat si in tara.
Cu 60.000 de lei poti cumpara un arbore de cafea
Gradina Botanica "Alexandru Borza" din Cluj-Napoca are o oferta speciala pentru buzunarele mai "suple", care poate reprezenta atat o prezenta inedita in gospodarii, cat si un posibil cadou: arborii de cafea. Cei dornici pot cumpara o plantula de cafea de 30 de centimetri de la poarta Gradinii Botanice pentru numai 60.000 de lei. Deloc pretentioasa, dupa cum ne-a spus directorul Gradinii, cercetatorul Felician Miclea, plantula de cafea, ingrijita dupa toate regulile, ii poate face proprietarului surpriza de a-i oferi si o "recolta", dupa cativa ani. Conditia este sa-i fie schimbat pamantul in fiecare an. Schimbarea presupune, de exemplu, ca dintr-un ghiveci cu diametrul de 10 cm sa fie mutata intr-unul cu diametrul cu 2-3 cm mai mare, inlaturand numai primul strat de pamant din jur. Udat zilnic si avand soare indirect, avand grija sa nu creasca intr-o temperatura mai mica de 18 grade Celsius, arborele de cafea va oferi primele boabe in cinci ani.
Ce mai cumpara, ce mai vinde romanul: de la harti rare pana la serpi pentru venin
Mica publicitate poate spune multe despre moda, interesul cumparatorilor, tendintele care se manifesta pe aceasta "piata" virtuala. Am concentrat, de aceea, rubricile de profil din doua cotidiane de mare tiraj si din doua publicatii specializate, aparute miercuri. Pe locul intai in topul "vanzarilor" s-au situat apartamentele de doua camere, cu 2.406 anunturi. Excluzand imobiliarele, cele mai numeroase oferte erau cele de automobile straine (668 anunturi), fata de doar 474 anunturi de automobile romanesti. Obiectele cel mai frecvent "expuse" la mica publicitate erau electronicele si electrocasnicele, noi si second hand (215 anunturi). Pe doi veneau instrumentele audio-video, cu 96 de oferte, si pe trei computerele (72 anunturi). Animale de companie puteau fi gasite in 9 anunturi, iar obiectele de anticariat intr-o singura oferta. Ce cautau romanii prin mica publicitate? Pe primul loc erau, ca si la "Vanzari", apartamentele de doua camere (529 "bucati"). Automobilele straine le devansau pe cele romanesti, scorul fiind 85 la 72. Produsele de uz casnic erau solicitate in 26 de cazuri, cele audio-video in 16, urmate de cererile colectionarilor (timbre, tablouri, harti, scrisori, carte rara) - 14 anunturi. La rubrica "Diverse" incapeau 49 de anunturi, din care pentru haine, mobila de colectie si animale rare se inregistrau cate 5, cea mai nastrusnica fiind solicitarea de "serpi pentru venin".
Geamantanele Samsonite au o istorie de aproape un secol
Istoria geamantanelor Samsonite a inceput in Denver, Colorado, in anul 1910. Compania Shwayder Trunk Manufacturing, a americanului Jesse Shwayder, avea doar 10 angajati si un singur produs de baza - geamantanul de mana. In 1941, cu putin inainte ca SUA sa intre in razboi, Jesse Shwayder a introdus un nou stil de geamantan - Samsonite Streamlite. Shwayder a ales denumirea de Samsonite pentru a intari ideea de durabilitate a produsului sau. Personajul biblic Samson fusese dintotdeauna eroul lui Shwayder. Acest nou geamantan era facut din lemn imbracat in fibra vulcanizata. Era pentru prima data cand americanii puteau cumpara un geamantan care parea sa fie facut din piele, dar la un pret foarte accesibil. In anul 1955, Jesse Shwayder s-a gandit ca era vremea unei noi schimbari de stil. Prima incercare a fost aceea de a inlocui geamantanele de lemn Streamlite cu cele facute dintr-un material revolutionar, care consta in combinarea magneziului cu celuloza. Cu toate ca noul concept avea succes, Shwayder voia si un nou design, mai modern. Rezultatul a fost introducerea pe piata a modelului "Silhouette", in 1958. Pana in anul 1965, produsele Samsonite erau cunoscute si vandute in intreaga lume. In aceeasi perioada, numele companiei s-a schimbat din "Shwayder Bros." in Samsonite. Anul 1969 a insemnat aparitia geamantanului Saturn. Acesta era primul a carui structura era in totalitate realizata prin turnarea in forme prin procedeul de injectie. In 1994 filiala italiana a companiei a diversificat o colectie de incaltaminte, care a avut un mare succes. Cinci ani mai tarziu, compania a decis sa-si extinda activitatea, realizand o colectie de "imbracaminte de calatorie" - noua divizie, Blacklabel.
Sanctiuni pentru firmele care nu respecta contractele din licitatii electronice
Senatul a introdus, ieri, la propunerea Guvernului, sanctiuni pentru firmele care nu respecta angajamentele luate la castigarea contractelor prin procedura licitatiilor electronice. Secretarul de stat in Ministerul Tehnologiei si Comunicatiilor, Cezar Armeanu, a povestit ca, in multe cazuri, societatile care obtin contracte de achizitii publice nu isi onoreaza angajamentele. El a dat ca exemplu situatia spitalului Filantropia din Bucuresti si a celor din Iasi si Ramnicu Sarat, care s-au trezit fara medicamente dupa ce firmele care s-au angajat sa le furnizeze nu s-au mai tinut de cuvant. "Licitatiile au fost reluate, ca nu existau alte sanctiuni in ordonanta, dar bolnavii au ramas fara medicamente", a spus Armeanu. Senatul a decis modificarea ordonantei, stabilind ca, in cazul incalcarii contractului, furnizorul, executantul sau prestatorul nu mai poate participa la licitatii electronice pe o perioada de pana la sase luni, in functie de gravitatea abaterii. Senatul a mai hotarat ca inregistrarea in sistemul electronic drept furnizor, executant sau prestator va fi refuzata, revocata sau suspendata daca firma in cauza nu si-a indeplinit obligatiile asumate printr-un alt contract de achizitie publica, cu conditia ca autoritatea contractanta sau operatorul sistemului sa aduca probe in acest sens. Pentru a intra in vigoare, sanctiunile propuse de senator trebuie aprobate si de catre deputati.
Investitorii si agentiile de rating privesc diferit obligatiunile romanesti
Romania este cotata de catre agentiile internationale de evaluare ca tara in care investitiile au un grad speculativ relativ ridicat, insa investitorii din pietele internationale privesc favorabil obligatiunile romanesti, a declarat, ieri, economistul-sef al BNR, Valentin Lazea. "Este greu ca Romania sa evadeze din aceasta zona a investitiilor cu risc relativ ridicat, cum este cea a Marii Negre, insa perceptia investitorilor este mai favorabila decat cea a agentiilor de rating", a afirmat Lazea. El a mentionat ca Romania a platit dobanzi ridicate, de 11% si 11,5% pe an, la revenirea pe pietele internationale de capital in anul 2000, dupa o absenta de trei ani, dar ulterior rata dobanzii a scazut pana la 8,5% anul trecut. La randul sau, analistul economic Daniel Daianu, fost ministru al Finantelor, a spus ca statele Uniunii Europene si-au mentinut ratingurile ridicate acordate de agentiile de evaluare, chiar daca performantele lor economice s-au deteriorat in ultimii ani. Pe de alta parte, calificativele acordate statelor cu economie in tranzitie sunt imediat revizuite negativ de catre agentii atunci cand exista semnale privind scaderea economica.
Ratingul creste odata cu privatizarea
Principala conditie pe care Romania trebuie sa o indeplineasca pentru a obtine un rating de tara din categoria "Investment Grade" este succesul in procesul de privatizare, a declarat, ieri, Kevin Daly, director pentru ratinguri suverane al agentiei Standard Poor's. "Privatizarea este importanta pentru ca activele de stat nu functioneaza la capacitatea maxima si sunt subventionate. In alte tari, prezenta masiva a capitalului strain a determinat eficientizarea firmelor si a imbunatatit si bugetul public", a afirmat Daly. Potrivit oficialului Standard Poor's, unul din elementele cruciale ale procesului de privatizare il constituie trecerea in proprietate privata a companiilor de utilitati, precum si continuarea privatizarii BCR si a celorlalte companii de stat. Cele zece state care se vor integra in Uniunea Europeana in 2004 aveau, la inceputul negocierilor, ratingurile pe care le are Romania in prezent, dar pe masura ce procesul a continuat au intrat in categoria tarilor cu rating BBB, care este considerat prima treapta care desemneaza un climat investitional sigur. "Ratingul Romaniei a fost revizuit in sens pozitiv de catre Standard Poor's de doua ori in ultimele 12 luni. Semnalul important este ca perspectiva ratingului este pozitiva, astfel ca este posibil ca ratingul sa fie imbunatatit inca o data in urmatoarele sase luni", a spus Daly. El a precizat ca acordarea de calificative mai bune va depinde de progresul reformelor in contextul integrarii in UE, astfel incat, facand o analogie cu celelalte tari candidate, Romania ar putea sa obtina un rating BBB pana in anul 2007, termen avansat ca data pentru aderare in UE. Daly spune ca majorarea deficitului bugetar pe care Romania intentioneaza sa o efectueze in anul viitor nu va avea un impact major asupra ratingului decat daca vor exista alunecari de amploare ale politicii fiscale
Guvernul "stinge" cu subventii datoriile din sectorul minier
Guvernul pregateste o schema "contabila" prin care societatile miniere vor fi curatate de datoriile pe care le inregistreaza catre bugetul de stat, ne-au declarat surse din Ministerul Industriei. In esenta, gaselnita vizeaza cresterea subventiilor acordate acestor societati "pana la un nivel real", sume din care vor fi retinute apoi obligatiile acestora catre buget. Practic, este vorba de o miscare contabiliceasca a banilor pe hartie prin care societatile platesc, cu banii primiti de la stat, darile catre... stat. Reprezentantii Industriei sustin ca s-a facut o analiza detaliata, pe fiecare companie, a preturilor reale ale produselor, a nivelului la care acestea pot vinde produsele respective, a cantitatilor pe care le produc si a veniturilor proprii realizate. Au urmat apoi o analiza a cheltuielilor absolut necesare pentru realizarea cantitatilor produse si un calcul al subventiei reale pe care aceste societati ar trebui sa o primeasca. "Daca, de exemplu, noi impunem un anumit pret cu care societatea X vinde carbune catre Termoelectrica pentru a nu creste si mai mult pretul gigacaloriei, statul acorda o subventie astfel incat nici societatea respectiva sa nu iasa pe pierderi. In conditiile in care subventia este insuficienta, este normal ca aceasta sa creasca. Astfel, din punct de vedere contabil, veniturile (pe hartie) cresc si ele, iar cheltuielile raman aceleasi si societatea nu mai acumuleaza pierderi", ne-au declarat reprezentantii Industriei. Ei au precizat ca exista deja un studiu pe aceasta tema, realizat de specialistii Bancii Mondiale pentru fiecare companie in parte. Ramane insa de vazut daca reprezentantii Uniunii Europene si ai FMI nu vor considera aceasta masura ca un ajutor de stat pentru companiile in cauza si sa ceara autoritatilor romane sa renunte la ea. Numai pentru acest an, in sectorul minier, aplicarea masurii ar costa aproximativ 3.000-3.500 miliarde lei, reprezentantii Ministerului Industriei spunand ca suma ar putea fi chiar mai mica. Ideea injectarii de mii de miliarde in firmele de stat pentru a sparge blocajul financiar a fost lansata in urma cu doua zile de catre Mihai Tanasescu, ministrul Finantelor. Explicatiile sale au fost insa destul de sumare si de neclare si se refereau la toate societatile de stat, nu numai la cele miniere. Oficialii de la Ministerul Industriei sunt insa convinsi ca pentru sectorul minier schema va functiona, urmand a fi apoi extinsa si la alte societati, cum ar fi Termoelectrica. In cazul in care reprezentantii UE si ai FMI nu vor avea nimic de obiectat, initiativa se va concretiza intr-un act normativ, care va fi supus aprobarii Guvernului in luna iunie.
Romania trebuie sa gaseasca nise pe piata agrara europeana
Negociatorul-sef al Romaniei cu Uniunea Europeana, Vasile Puscas, a declarat, ieri, la Cluj, ca Romania nu trebuie sa mai fie o piata de desfacere, ci sa gaseasca nisele prin care se poate impune pe piata agrara europeana, informeaza Mediafax. "Asocierea Romaniei la piata agrara europeana va insemna o intarire a agriculturii Uniunii Europene, constituind o sansa sporita pentru dezvoltarea agriculturii si comertului, dar si a pietei muncii", a afirmat Puscas. El a subliniat ca eforturile cele mai mari legate de agricultura vizeaza, in prezent, domeniile sanitar-veterinar si fitosanitar, si ca dezvoltarea rurala reprezinta o prioritate, intrucat va constitui pilonul de baza al politicii agrare comune. Pe de alta parte, negociatorul-sef a spus ca armonizarea legislatiei in domeniul agricol este foarte avansata, oficialitatile sperand sa incheie acest proces pana la sfarsitul acestui an. "Pentru noi este o sansa, avand in vedere modul de repartizare a terenurilor si proportia celor care traiesc in mediul rural", a afirmat negociatorul-sef. La randul sau, Valeriu Steriu, secretar de stat in MA pe probleme de integrare, spunea ca printre segmentele pe care Romania ar trebui sa le exploateze se numara produsele organice, ecologice si cele specifice, precum laptele de oaie, bivolita sau capra, care se gaseste din ce in ce mai putin in celelalte state, precum si plantele tehnice.
Taxele vamale pentru zaharul importat prin zonele defavorizate - reintroduse
Firmele private si intreprinzatorii care lucreaza in zonele defavorizate nu-si vor mai primi inapoi taxele vamale pentru importurile de zahar pe care le fac. Potrivit unui proiect de lege aprobat ieri de Guvern, societatile comerciale cu capital majoritar privat, asociatiile familiale si intreprinzatorii privati care au sediul si isi desfasoara activitatea in zonele defavorizate vor fi obligati sa-si plateasca taxele vamale pentru importul de zahar necesar productiei de ciocolata, a produselor zaharoase si a bauturilor racoritoare. Pana acum, acestora li se returna contravaloarea taxelor vamale platite, aceasta prevedere fiind inclusa in Ordonanta 24/1998, privind regimul zonelor defavorizate. Pe langa aceasta facilitate, intreprinzatorii care aduceau in tara echipament pentru demararea afacerii beneficiau si de scutiri de taxe vamale si TVA. Potrivit reprezentantilor Ministerului Agriculturii, decizia introducerii obligativitatii platii taxelor vamale la importul de zahar prin zonele defavorizate este necesara pentru a nu afecta dezvoltarea pietei interne si pentru a elimina discriminarile fata de ceilalti importatori de zahar din alte zone. Potrivit acelorasi reprezentanti, celelalte materii prime importate prin zonele defavorizate vor ramane in continuare scutite de taxe vamale.
Microintreprinderile au 60 de zile pentru a face angajari
Microintreprinderile care functioneaza fara nici un angajat si doresc sa aiba un regim de impozitare de 1,5% din veniturile totale vor avea la dispozitie o perioada de 60 de zile pentru a respecta conditiile legii privind numarul de salariati. Comisia pentru buget, finante si banci a Senatului a modificat proiectul de lege privind aprobarea Ordonantei 36/2003 referitoare la corelarea unor dispozitii din legislatia financiar-fiscala prin introducerea unor precizari necesare solutionarii problemelor aparute in aplicarea Ordonantei 24/2001 privind impunerea microintreprinderilor. Termenul de 60 de zile este valabil si pentru societatile care doresc sa se inscrie la Registrul Comertului, in momentul infiintarii, ca microintreprinderi. Potrivit Ordonantei 24/2001, acest tip de firme pot opta pentru a plati un impozit de 1,5% din veniturile totale, in locul cotei de 25% reprezentand impozitul pe profit. In categoria microintreprinderilor au fost incluse societatile cu capital integral privat care au realizat, la finele anului precedent, venituri de maximum 100.000 euro. Firmele trebuie sa fie producatoare de bunuri materiale, prestatoare de servicii si/sau sa desfasoare activitati de comert. Comisia a extins aria de acordare a facilitatilor si la microintreprinderile care efectueaza operatiuni de comert exterior sau desfasoara activitati de intermediere in sistemul bancar, al asigurarilor, reasigurarilor, precum si pe piata de capital, si le-a exclus pe cele cu activitati in domeniul jocurilor de noroc si al pariurilor sportive. Una dintre conditii pentru aplicarea unei cote de impozitare de 1,5% era ca microintreprinderile sa aiba intre zero si noua salariati.
Peste 150 de firme romanesti si straine - cercetate pentru contrabanda si evaziune fiscala
Sute de mii de perechi de pantaloni blue-jeans "Denim", importati din Turcia la pretul unei paini si vanduti in piete si angrouri cu 500.000 lei perechea
Mari cantitati de marfuri, importate in special din Turcia si China, sunt introduse in tara cu preturi mult subevaluate fata de valoarea lor reala in vama. Scopul unor asemenea operatiuni frauduloase este acela de a obtine profituri substantiale, platind taxe aproape nesemnificative. Potrivit conducerii Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, astfel de practici, de care se fac vinovati agenti economici romani si straini, au ajuns sa capete dimensiunile unui fenomen. In prezent, sunt cercetate circa 150 de societati comerciale care au prezentat la granita bulgaro-romana facturi in care valoarea marfurilor importate era mult subevaluata. Intr-un autocamion Mercedes, care aducea din Turcia marfuri textile, s-au gasit mii de perechi de pantaloni blue-jeans marca BBC Denim care se vand in Bucuresti, la "Europa", "Niro", "Flora" sau in pietele Rahova, Berceni, Crangasi cu 300-500 mii lei. Valoarea unei perechi de pantaloni in facturile prezentate de importatori era insa de doar 5.920 de lei. In aceste conditii, statul roman pierde, pe de o parte, taxa pe valoarea adaugata, iar din cauza raportarii unui profit aproape de zero, societatile evazioniste nu platesc nici un fel de impozit. Ca urmare a operatiunilor declansate de Garda Financiara la Complexul Europa, in urma verificarilor la 7 societati importatoare de pantaloni BBC Denim, a rezultat un prejudiciu de 62,65 miliarde lei cauzat bugetului de stat, numai prin subevaluarea pretului marfurilor si neinregistrarea lor in contabilitate.

Halliburton, fosta firma a vicepresedintelui american Dick Cheney, va exploata petrolul din Irak
Intre timp, Cheney si-a anuntat participarea, alaturi de George W. Bush, la viitoarele alegeri prezidentiale
La inceputul razboiului din Irak, Pentagonul acorda un contract pentru stingerea incendiilor la puturile de petrol americane companiei texane Halliburton, condusa pana in anul 2000 de actualul vicepresedinte Dick Cheney. Decizia Pentagonului a starnit numeroase reactii critice, avand in vedere ca acordarea contractului s-a facut fara licitatie, catre o companie care a fost amendata in 1995 pentru incalcarea embargoului american asupra exporturilor catre Libia (unul dintre statele care finanteaza terorismul), care a facut afaceri si cu Irakul si a fost suspectata inclusiv de frauda. Recent, democratul Henry Waxman, care solicitase o ancheta privind contractele fostei companii a lui Cheney cu Pentagonul, a descoperit ca Halliburton a primit de la administratia americana mult mai mult decat se credea initial. Contractul insarcina compania si cu exploatarea puturilor si distributia petrolului, iar valoarea lui se putea ridica pana la 7 miliarde de dolari, intr-o perioada de 2 ani, in cazul unui numar mare de incendii. Deocamdata, acestea nu sunt, totusi, foarte multe, iar de la inceputul lui martie, Halliburton a incasat doar 76,7 milioane dolari. Exploatarea petrolului irakian de catre o companie condusa pana in 2000 de Dick Cheney pune insa Casa Alba intr-o situatie foarte delicata. O mare parte a lumii musulmane si a Europei a privit de la bun inceput razboiul din Irak drept o lupta pentru controlul resurselor de petrol. Desi George W. Bush a subliniat ca acestea apartin poporului irakian, Waxman considera ca afirmatia presedintelui este greu de crezut, in lumina ultimelor dezvaluiri. Casa Alba a negat insa ca Cheney ar avea ceva de-a face cu acordarea contractului. Intre timp, in ciuda scandalului care face din el "intruchiparea tuturor relelor corporatiste ale Americii", potrivit ziarului "The Guardian", vicepresedintele american a anuntat ca va participa alaturi de Bush la alegerile prezidentiale din 2004. Desi a suferit pana acum patru atacuri de cord, Cheney crede ca sanatatea ii permite sa reziste la inca un mandat. "Cel mai puternic, dar cel mai putin vizibil vicepresedinte american din istorie", cum l-a numit presa americana, a devenit din ce in ce mai influent dupa 11 septembrie 2001, gratie doctrinei "loviturii preventive", al carei initiator a fost.

Grupul LNM ofera 17 milioane euro pentru 8,4% din capitalul Ispat Sidex
LNM Holdings, proprietarul Ispat Sidex Galati, va lansa o oferta publica de preluare a unui pachet de actiuni reprezentand 8,4% din capitalul social al combinatului, pentru care va achita 17,1 milioane euro, operatiunea vizand delistarea de pe piata Rasdaq si transformarea in societate de tip inchis, informeaza Mediafax. Pretul de actiune oferit de LNM este de 9.890 lei, in conditiile in care pachetul de actiuni vizat are 64,8 milioane de actiuni, valoarea totala a operatiunii fiind de 641,7 miliarde lei (17,1 milioane euro). Grupul LNM detine un pachet de actiuni reprezentand 91,5% din capitalul social al combinatului si, potrivit legislatiei, este obligat sa efectueze o oferta publica de preluare a restului actiunilor. Societatea Darian Rom Suisse SRL Cluj-Napoca, in calitate de evaluator independent, a fost desemnata de LNM sa stabileasca pretul la care urmeaza sa fie realizata aceasta operatiune si a calculat pentru preluarea pachetului respectiv o valoare de 9.888 lei pe actiune. Actiunile combinatului sunt cotate la Bursa Rasdaq, ultimul nivel de tranzactionare fiind, in sedinta de miercuri, de 8.200 lei/actiune, iar valoarea nominala a acesteia este de 25.000 lei. LNM Holdings a preluat, in 2001, combinatul siderurgic Sidex Galati, in cadrul unei tranzactii in valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, suma care include pretul actiunilor si investitiile angajate.
vineri, 28 august 2009
Ma judec cu Dinamo in civil
Conflictul Dinamo-Pandurii se deruleaza in continuare. De data aceasta randul la replica este de partea presedintelui clubului Pandurii, Marin Condescu. Condescu a declarat ca va duce cazul in civil si nu va respecta decizia forurilor din fotbal care i-a cerut sa plateasca clubului Dinamo suma de 1,5 milioane de euro.
"Nu le dau nimic celor de la Dinamo! Nici dacă nu aş avea niciun ban nu le-aş da vreun jucător. Cred că totul nu este decât un spectacol de televiziune. O să ne judecăm în civil şi o să vedem atunci cine are dreptate, iar la Comisii nu au cum să nu recunoască decizia unui tribunal. Dinamo nu o să vadă nici un ban de la Pandurii", a spus Condescu iritat.

Dan Petrescu suspendat
Dan Petrescu a fost suspendat doua etape dupa "recitalul" dat la supercupa Romaniei jucata impotriva celor de la CFR Cluj.
Comisia de disciplina a FRF a decis ca pe langa cele doua etape de suspendare, antrenorul formatiei campioane Unirea Urziceni, sa plateasca si 6800 lei penalitati sportive pentru proteste si injurii aduse arbitrilor.
Aceeasi comisie de disciplina l-a sanctionat cu o etapa pe Cirprian Deac, pentru cumul de cartonase galbene la aceeasi supercupa, si plata unei penalitati de 740 lei.
Astfel la meciul direct din prima etapa a primei ligi, atat Dan Petrescu cat si Ciprian Deac se vor afla in tribune.Dan Petrescu suspendat

Elena Pagu campioana la 83 de ani
Romanii alearga bine si la batranete si asta a demonstrat-o Elena Pagu care la 83 de ani a obtinut medalia de aur la o reuniune de atletism pentru veterani. Competitia aflata la cea de a 19-a editie s-a desfasurat in Finlanda la Lahti.
Cu putin peste 41 minute, Elena Pagu le-a devansat pe americancele Mirian Gordon (cu peste 1 minut) si pe Athanasia Thomas (cu aproape 3 minute).
Proba nu este deloc usoara pentru niste doamne la o varsta acceptabila si de aceea competitia a aliniat doar 4 participante. Ultima fiind Pirkko Mantere din Finlanda.

Corina Caragea, stirista cu gropite
Corina Caragea este genul de prezentatoare de stiri sportive care te tine in fata televizorului si in pauza de reclame. Zambetul Corinei Caragea a cucerit multe inimi printre iubitorii sportului iar naturaletea cu care isi face treaba anunta o stirista cu viitor stralucitor.
Corina Caragea s-a nascut la 31 decembrie 1982 in Bucuresti. Si-a facut studiile in jurnalism si profeseaza acolo unde si-a dorit toata viata. Sportul si televiziunea sunt pasiunile care au condus-o pe Corina Caragea in viata. Sansa pe care viata i-a oferit-o de a fi "stirista sportiva" a PROTVului a facut-o fericita dar Corina isi merita locul cu certitudine. Gropitele Corinei Caragea vor straluci mult timp pe ecranele televizoarelor noastre, ca va fi la PROTV sau in alta televiziune, ca va fi sa fie stiri sportive sau alt gen de emisiuni.
POZE CU CORINA CARAGEA, STIRISTA DE LA PROTV

FC Vaslui - Omonia Nicosia LIVETEXT aici !
Elevii lui Cristi Dulca debuteaza in aceasta seara in preliminariile Europa League impotriva unei echipe care reprezinta un campionat ce a crescut foarte mult in ultima vreme. Si confirmarea a venit aseara atunci cand APOEL Nicosia a trecut cu 2-0 de Partizan Belgrad, echipa ce anul trecut juca in Liga Campionilor.
Omonia Nicosia s-a clasat la finalul sezonului trecut pe locul 2 in Cipru. Vedeta echipei este internationalul polonez Zurawski.
Pentru a vedea, meciul FC Vaslui - Omonia Nicosia LIVE TEXT pe acest site nu trebuie decat sa apesi pe butonul de mai jos !
LIVETEXT FC VASLUI - OMONIA NICOSIA, PRELIMINARII EUROPA LEAGUE !
min.93 SCOR FINAL 2-0.
min.90 Se anunta 3 minute de prelungiri. Zubar scoate din careu o minge grea. Imediat Burdujan trimite peste poarta cipriota.
min.87 Iovanovic castiga o minge in flancul drept dar Wesley a fost devansat de un aparator cipriot.
In sezonul precedent Omonia e eliminat pe AEK Atena dar au fost eliminati de Manchester City.
min.83 Se joaca la mijlocul terenului fara faze periculoase de poarta. Cristi Dulca este agitat dar multumit de scor.
min.82 Kuciak ramane jos dupa un duel pentru minge la un corner. Vasluiul a facut cele 3 schimbari. Kuciak isi revine ...
min.76 Iese Gerlem si intra tanara speranta venita de la U Craiova, Gingioveanu.
min.74 Kuciak scoate ca un libero la o pasa printre fundasii nostri avansati a oaspetilor.
min.73 Balace trece ca trenul pe langa un cipriot dar acesta revine si acorda corner. Cornerul a ramas fara rezultat.
min.70 Buhus si Zubar gafeaza iar Aguiar trimite milimetric cu capul pe langa poarta. Jovanovic il inlocuieste pe Temwanjera.
min.66 Iese Liubinkovic si intra Pavlovic.
min.65 Sut din interiorul careului vasluian al lui Zurawski. Cu sansa mingea a trecut putin pe langa poarta.
min.64 Uriasa ocazie a lui Wesley atunci cand doi fundasi se dau cap in cap iar atacantul brazilian agata mingea dar o trimitepeste poarta.
min.59 Vaslui preseaza si obtine o serie de lovituri de colt.
min.55 2-0 FC VASLUI ! Temwanjera de la 16 metri cu poarta goala.
min.50 Omonia ia cu asalt poarta lui Kuciak, dar Vasluiul se apără bine în propriul careu.
min.46 Partida se reia de la scorul de 1-0.
min.45 Arbitrul pune capăt primei părţi a meciului, iar Vasluiul intră în avantaj la cabine.
min.42 Genchev încearcă un şut de la mare distanţă, dar trage peste.
min.41 Partida se dispută într-un ritm tern, dar cu multe dueluri agresive la mijlocul terenului.
min.32 Aloneftis încearcă un lob de efect, dar balonul trece peste transversala lui Kuciak.
min.31 Wesley şi Temwanjera trec din nou pe lîngă gol, mingea fiind deviată în corner.
min.29 Genchev iroseşte o acţiune bună de atac a Vasluiului, trimiţînd un şut telefonat, pe lîngă poartă.
min. 27 Kaseke primeşte cartonaşul galben pentru o intrare dură la mijlocul terenului.
min.24 Kuciak reţine uşor o lovitură de cap expediată de la aproximativ 10 metri.
min.23 Wesley trage violent din colţul careului, aproape paralel cu poarta.
min.19 Omonia ia cu asalt poarta lui Kuciak, iar la o fază fixă încurcată, fundaşii lui Cristi Dulca îndepărtează pericolul după mai multe încercări.
min.18 GOOOL VASLUI! Burdujan trage cu latul din marginea careului, balonul loveşte ambele bare ale porţii lui Kotsolis, mingea ajunge la Temwanjera, care înscrie cu un şut sec din doar cîţiva metri. 1-0!
min.13 Buhus castiga o minge in flancul drept si centreaza pentru Temwangera insa un cipriot reuseste sa respinga cu capul.
min.12 Omonia este mai activa, are posesia in zona careului vasluian.
min.10 Slovenul Zlogar trimite cu capul aproape dupa o faza rapida. Cea mai mare ocazie a meciului de pana acum.
min.8 Burdujan ia o actiune pe cont propriu si finalizeaza cu un sut anemic pe langa poarta.
min.5 Cipriotii au avut o lovitura libera din flancul drept. Mingea a trecut peste grupul din careu.
min.4 Christofi este blocat in apropierea careului nostru.
min.1 La Vaslui meciul a inceput pe o ploaie insistenta. In tribune aproximativ 7000 de spectatori.
Patronul clubului Porumboiu a promis 1 milion de euro pentru calificarea in grupele EuroLeague si a declarat ca acesta este obiectivul principal al clubului moldav.
Echipele de start :
FC Vaslui: Kuciak- Buhuş, Cânu, Zubar, Bălace - Gerlem, Genchev, Ljubinkovic, Burdujan - Temwangera, Wesley
Rezerve: Hăisan, Markovic, Zmeu, Akakpo, Gângioveanu, Nemanja Jovanovic, Pavlovic
Omonia Nicosia: Kotsolis - Alabi, Davidson, Zlogar, Zurawski, Aguiar, Kaseke, Patsatzoglou, Aloneftis, Charalambous, Christofi
Rezerve: Sidibe, Wenzel, Panagi, Efrem, Konstantinou, Pantic, Kyriakos

joi, 27 august 2009
Suparat pe SUA, Netanyahu cauta intelegere in UE
Premierul israelian Benjamin Netanyahu face o vizita la Londra si la Berlin, in conditiile in care Barack Obama l-a supus la mari presiuni pentru a opri colonizarile evreiesti din Cisiordania si din estul Ierusalimului ca o conditie sine qua non a reluarii negocierilor de pace cu palestinienii. Astazi, el se intalneste la Londra cu emisarul american George Mitchell, care incearca de saptamani sa-l convinga sa accepte un compromis asupra moratoriului referitor la construirea locuintelor din coloniile israeliene. Joi, Netanyahu va discuta si cu cancelarul Angela Merkel, dar si ea are aceeasi parere ca Obama: colinizarea trebuie blocata total.
Etichete:
Netanyahu cauta intelegere in UE,
Suparat pe SUA
Siria, o “Mecca” pentru învăţarea limbii arabe
Semnal FP. Din ce în ce mai mulţi tineri occidentali vin la Damasc pentru a urma cursuri de limba arabă din motive profesionale sau religioase. De partea lor, sirienii sunt suprinşi şi încântaţi de noul interes pe care statul, considerat până nu demult paria, îl trezeşte.
La cursurile de limbă arabă de nivelul 1 organizate de Universitatea din Damasc participă asistenţi sociali şi profesori din ţări precum Italia şi Suedia care vin în contact cu imigranţii arabi, dar şi musulmani din ţări precum Africa de Sud sau Anglia, care vor să citească Koranul în original, relatează BBC.
Aceşti tineri colindă străzile vechi ale Damascului, murmurând şi recitând verbe neregulate şi liste de substantive. Unii localnici îi întreabă uimiţi dacă studiază araba.

o “Mecca” pentru învăţarea limbii arabe,
Siria
Obama vrea sa-i taie imprejur pe toti baietii din Statele Unite
Cotidianul “The New York Times” anunta ca toti baieteii nascuti in
Statele Unite ale Americii vor fi supusi circumciziei pentru a preveni
astfel raspandirea virusului HIV. Este o masura la care presedintele
Barack Obama tine foarte mult si care se va aplica la scara nationala
in SUA. Chestiunea circumciziei intr-o tara unde majoritatea
locuitorilor nu este formata de semiti sau de musulmani a provocat deja
numeroase controverse. Normele pentru taierea imprejur vor fi elaborate
de catre Centrele pentru Controlul
si Prevenirea Bolilor
. Expertii s-au
gandit chiar sa extinda procedura de la copii la adultii heterosexuali,
care s-ar putea imbolnavi de SIDA. Este semnificativ ca nu vor fi
circumcisi barbatii din principala categorie expusa la aceasta
pandemie: homosexualii. Specialistii americani sustin ca ar fi scazut
la jumatate numarul bolnavilor de SIDA printre africanii circumcisi.
Americanii care se opun arata ca baietii vor fi supusi unei interventii
medicale inutile, fara consimtamantul lor. Pe de alta parte,
“Washington Post” informeaza ca Barack Obama si-a dat acordul pentru
crearea unei unitati de elita pentru interogarea principalilor suspecti
de terorism. Iar asta in plin scandal provocat de puscariile secrete
ale CIA, construite in lumea larga. Unitatea de elita se va numi
High-Value Detainee Interrogation Group (HIG, nu HIV...). Si cum le-a
dat americanilor motive de meditatie, Obama se retrage din viata
politica. Pentru o saptamana, cat va fi in concediu pe Insula Martha’s
Vineyard din Oceanul Atlantic.

Abuzurile CIA, sub ancheta
Departamentul american de Justitie a recomandat, intr-un raport publicat ieri la Washington, redeschiderea a 12 dosare
de abuzuri comise de agenti CIA impotriva suspectilor de terorism. Recomandarea
are toate sansele sa duca la anchetarea agentilor CIA pentru modul in care au interogat o serie
de suspecti de terorism in timpul presedintiei lui George W. Bush.
Recomandarea biroului
pentru Responsabilitate Profesionala din cadrul Departamentului Justitiei ar putea fi, potrivit The New York Times, primul pas inainte de decizia oficiala a procurorului general al SUA, Eric Holder, de a demara o ancheta in justitie cu privire la cazurile de abuzuri impotriva detinutilor suspectati de terorism. Raportul, elaborat timp de cinci ani de Oficiul de etica al Ministerului Public, a fost dat publicitatiii in aceeasi zi in care Departamentul de Justitie urma sa dezvaluie detalii despre abuzurile impotriva detinutilor din Irak si Afganistan, care arata ca agentii CIA au comis acte ilegale in timpul interogatoriilor. Adunate inca din 2004 de inspectorul general al CIA si predate procurorilor, informatiile despre abuzurile si
maltratarile la care i-au supus agentii si subcontractorii CIA pe suspecti nu au avut la vremea respectiva nici o urmare juridica. Echipa de magistrati insarcinata cu cercetarea cazurilor a concluzionat atunci ca nu este cazul sa se demareze o investigatie in justitie, fara a oferi o explicatie oficiala pentru aceasta decizie. Conform NYT, care citeaza fosti juristi ai guvernului SUA, procurorii nu au renuntat la caz pentru ca ancheta nu era justificata, ci mai degraba pentru ca au apreciat ca nu vor putea efectua cercetari deoarece nu ar fi avut acces nici la martori si nici la victimele abuzurilor.
Potrivit presei americane, datele, cenzurate masiv la publicarea din 2004, arata ca cel putin intr-unul din cazuri anchetatorii CIA au incalcat legea federala privind interzicerea torturii, supunand suspectul la amenintari cu arma si cu o bormasina si facandu-l sa creada ca, daca nu va vorbi, va fi executat fara proces. Astfel de practici sunt asimilate torturii si interzise in mod expres de lege. Pana si controversatele reguli de interogare concepute de juristii administratiei George W. Bush pentru a permite asa-numitele "practici imbunatatite de interogare", precum simularea inecului, interziceau agentilor "amenintarea (suspectilor – n.n.) cu moartea iminenta". Potrivit apropiatilor procurorului general al SUA, Holder a refuzat initial redeschiderea cazurilor de abuzuri, in conditiile in care si presedintele Barack Obama declarase ca prefera sa nu se concentreze pe ceea ce s-a intamplat in mandatele predecesorului sau. Cu toate acestea, Holder si-a reconsiderat pozitia.
Decizie
» Obama isi subordoneaza anchetatorii
Presedintele american Barack Obama si-a dat acordul pentru infiintarea unei noi structuri care sa fie insarcinata cu interogarea principalilor suspecti de terorism. Potrivit Washington Post, care citeaza responsabili de rang inalt din administratia Obama, decizia a fost luata in cadrul eforturilor mai ample ce vizeaza modificarea politicii americane privitoare la detentie si interogarea suspectilor. Echipa de anchetatori va fi formata din experti din diverse agentii de informatii si organisme
care vegheaza la respectarea legii si va avea sediul in birourile FBI. Grupul va fi supervizat de Consiliul de Securitate Nationala, ceea ce inseamna ca va fi supravegheat direct de Casa Alba.

NATO şi noile ameninţări
n cei 60 de ani de existenţă, Organizaţia Atlanticului de Nord a fost în centrul a trei mari momente ale transformării lumii: bătălia pentru supremaţie transoceanică, angajamentul SUA, după cel de-al Doilea Război Mondial, de a apăra Europa de dominaţia sovietică şi încheierea Războiului Rece, condiţie prealabilă extinderii Uniunii Europene. După toate acestea vine întrebarea legitimă: ce urmează ?
NATO se confruntă în prezent cu ameninţări fără precedent la adresa securităţii globale. În lumea actuală, când nivelul interdependenţei economice creşte, nemulţumirea maselor se amplifică, însă un mecanism eficient
de securitate globală nu există. Situaţia se complică şi mai mult odată cu avântul Chinei, Indiei şi Japoniei. Centrul de greutate mondial se mută din Atlanticul de Nord spre Asia şi Pacific.
Pe acest fundal periculos, scopul prioritar al membrilor NATO ar trebui să fie acela de a formula un deznodământ acceptabil din punct de vedere politic pentru intervenţia lor militară în Afganistan şi de a conlucra la atingerea lui.
Organizaţia ar trebui să-şi fixeze un obiectiv strategic cu importanţă geopolitică pe termen lung şi în relaţiile cu Rusia. Scopul NATO ar trebui să fie consolidarea securităţii în Europa prin intermediul apropierii dintre Moscova şi comunitatea euroatlantică, precum şi integrarea Rusiei în sistemul mai larg de securitate globală, ce ar contribui în mod indirect
la disiparea învechitelor ambiţii imperiale ale Rusiei.

Ucraina si-a sarbatorit ziua nationala, in contextul in care relatiile ei cu vecinii au devenit explozive
Pe 24 august, ucrainenii au sarbatorit, printr-o parada militara la
Kiev, 18 ani de la proclamarea independentei din 1991. Adica a doua zi
dupa semnarea pactului Molotov-Ribbentrop, in detrimentul Romåniei si
Poloniei. Numerosi tineri au protestat insa, avertizånd ca Ucraina nu
este o tara libera si independenta.
Inaltii prelati ucraineni,
destul de divizati si ei, s-au rugat la Catedrala Sofia din Kiev
“pentru binele Ucrainei si al poporului ucrainean”. O ampla parada
militara a inundat piata centrala din Kiev (Maidan), eveniment la care
a asistat si presedintele Viktor Iuscenko, actualul comandant suprem al
armatei ucrainene. Blindatele Oplot si Ladia, transportorul Dozor-B
puteau fi admirate de popor, multi copii urcand pe turele. Curiosii
erau preocupati sa vada pusca antitanc MT-12 Rapira, sistemele de
focuri cu salve BM-21, Grad, Uragan, Smerci, sistemele de rachete
Tunguska Oka, Buk-M1, S-300PS, S-300 B1. Fundalul muzica a fost
asigurat de 18 fanfare militare.
Clanurile conservatoare au divizat tara in doua
“Ucraina
este o tara posttotalitara, o fosta mare cazarma. Pas cu pas, Ucraina
se apropie de scopul sau – intrarea cu drepturi depline in familia
natiunilor europene. Este planul nostru strategic de renastere
nationala. Am demarat o munca
de anvergura pentru restabilirea
adevarului istoric si a memoriei, am dat impuls crearii unei biserici
ortodoxe autocefale”, a declarat Viktor Iuscenko. El este convins ca
“nimeni nu va reusi sa dezbine poporul ucrainean”, care este deja gata
dezbinat. “Avem nevoie de unitate ca de aer”, a precizat presedintele
Ucrainei. Iuscenko si-a elogiat activitatea depusa in functia de
presedinte al tarii, de fost premier si sef al Bancii Nationale pe
vremea presedintelui Leonid Kucima. El a cerut restabilirea
stabilitatii financiare, dezbaterea publica a amendamentelor la
Constitutie si reforma constitutionala, reforma parlamentara si
restrangerea numarului de parlamentari din Rada Suprema, mai multe
prerogative pentru regiuni, abolirea imunitatii parlamentare.
Presedintele a avertizat ca in ianuarie vor avea loc alegeri
prezidentiale cruciale pentru orientarea Ucrainei – “inapoi in trecut
sau in viitor”. I-a criticat voalat pe adversarii politici, care au
format “clanuri conservatoare, ce impart deja tara in doua”: premierul
Iulia Timosenko, relativ populara in cercurile nationaliste si xenofobe
din partea de vest a Ucrainei, si Viktor Ianukovici, seful Partidului
Regiunilor, adulat de rusii din regiunile estice si sudice, dar
sustinut si de marii oligarhi ucraineni.
Relatia cu Rusia – un fiasco
Pe
data de 24 august 1991, dupa tentativa de puci de la 19 august,
parlamentarii de la Kiev au declarat independenta Ucrainei fata de
Moscova. Este semnificativ ca pe 23 august 1939 s-a semnat la Moscova
pactul Molotov-Ribbentrop, fatidic document
, nul ab initio, dar cu
consecinte juridice intacte pentru Romania. Nu si pentru Ucraina,
adevaratul profitor al acelui moment politic tragic pentru Europa. Unii
parlamentari ucraineni au propus ca ziua nationala sa fie chiar 23
august, insa majoritatea s-au impotrivit: ar fi fost prea de tot!
Iuscenko vorbeste frecvent despre “obiectivul strategic” al Ucrainei:
intrarea in NATO si aderarea la Uniunea Europeana. Spre disperarea
fraierilor care vor sa moara de gat cu Rusia. Din perspectiva
interesului strict ucrainean, Iuscenko are dreptate: este singura
optiune pentru Ucraina. Numai asa un succesor ilegitim al Uniunii
Sovietice, care a mostenit teritorii ce nu i-au apartinut niciodata,
poate spera sa-si apere integritatea teritoriala. Reamintim ca, la
reuniunea NATO de la Bucuresti
, Vladimir Putin l-a atentionat in stilul
sau caracteristic pe George Bush ca Ucraina stapaneste teritorii care
au apartinut Rusiei in est si altor tari europene in vest. Relatiile
Ucrainei cu Rusia sunt la pamant. Pe langa litigiile teritoriale, s-a
dezvoltat un puternic
conflict din cauza blocarii gazului metan pentru
Uniunea Europeana. Moscova si Kievul se acuza reciproc si, cu toate
interventiile ganditorilor de la Bruxelles, razboiul poate sa
reizbucneasca la iarna, si cu unele consecinte mai grave. Acordul
semnat de UE cu Ucraina pentru conductele de gaz din tara vecina a pus
alte paie pe foc in relatia cu Rusia. Strategia militara a lui Medvedev
autorizeaza armata rusa sa actioneze si in exteriorul Rusiei, ceea ce
este preocupant pentru Kiev. Iuscenko a anuntat ca nu mai participa la
reuniunile CSI dupa ce Medvedev l-a criticat pentru sprijinul acordat
Georgiei.
Nu vorbeste gura fara ambasadorul Kulyk
Intr-un
recent interviu acordat Agentiei “Mediafax”, Markiyan Kulyk,
ambasadorul Ucrainei la Bucuresti, a acuzat Ministerul Afacerilo

România văzută de presa franceză: un week-end liniştit
Sfârşitul de săptămână a fost destul de liniştit pentru locuitorii din alte colţuri ale Europei, mai puţin pentru greci, care se luptă cu focul şi pentru ipohondrii care se luptă cu lupta împotriva gripei porcine… Şi pentru Biserica Română Ortodoxă din Paris, care şi-a dat seama că a fost jefuită zilele trecute. I s-a furat ditamai crucea sculptată, înalta de trei metri şi sfinţita de un mitropolit; nişte necunoscuţi au tăiat-o de pe soclu aflat pe o proprietate nelocuită din Seine-et-Marne şi s-au tot dus cu ea. In rest, cum vă spuneam, totul a fost relativ calm. Numai în Franţa şi în Italia (n-am verificat Spania şi Anglia…), în acest week-end, emigranţii români s-au ilustrat abundent si « pozitiv », că altfel nu se putea. Au fost implicaţi după cum urmează : în câteva furturi şi tentative de furt la Paris – două femei pickpocket, nişte minori spărgători, un traficant de parfumuri furate – o agresiune (o spălătoare de parbrize a agresat o automobilistă), ceva acte de cerşetorie agresivă în Belgia, un mic trafic
de substanţe toxice la Roma…
Noroc că mai există în Europa oameni deschişi la minte şi curioşi, care în loc să se lase orbiţi de fărădelegile comise de migranţii cu paşaport românesc, şi să ne bage pe toţi în acelaşi sac, au ales să vină în România ca să vadă cu ochii lor cum decurg lucrurile.
Aşadar, un italian din Napoli, ne povesteşte cu încântare : « Imaginaţi-vă o ţară unde aproape că nu exista autostrăzi, şoselele trec pur şi simplu prin oraşe şi sate, împărţind în două şiruri de case cu acoperişurile ascuţite. Imaginaţi-vă o ţară unde oraşele şi satele au o frontieră bine delimitată şi unde, după ce citeşti panoul care îţi urează drum bun
, ai dreptul la zeci de kilometri de câmpuri şi natură absolută. Imaginaţi o ţară unde centrele istorice au o zonă pietonală demnă de acest nume, cu plante
şi flori îngrijite, spaţii de plimbare pe unde oamenii pot merge liniştiţi şi vaste locuri rezervate teraselor de cafenele şi restaurante. Imaginaţi-vă o ţară unde se acordă valoare banilor, poate pentru că oamenii sunt încă conştienţi de efortul necesar pentru a-i obţine. […] Imaginaţi-vă o ţară unde, dacă ţi-ai uitat portofelul într-un restaurant, cu actele
, carţile de credit şi banii în el, cand te întorci să-l cauţi, îţi este restituit integral. Etc.» Mai spune şi despre tinerii care arată bine pentru că nu sunt grăsani ca alţii, despre poliţia rutiera care îsi face datoria… Cu tremolo în voce.
Şi conchide: „Probabil că vă întrebaţi «ce-i aşa de grozav în asta, e doar vorba despre o ţară civilizată şi bine organizată, şi ce?» A, pardon, scuzaţi-mă, am uitat să vă spun : am fost în mult-dispreţuita Românie.”.
Un alt turist, un francez care vorbeşte italiana şi locuieşte în Slovenia (?!) a făcut şi el câteva remarci duioase despre ţara noastră. Dar şi câteva constatări care, fără să fie amare, sunt totuşi ironice. Prima constatare: numărul covărşitor de biserici în construcţie. Sfatul lui : «daţi-le-n-colo de biserici, faceţi mai bine nişte străzi ca lumea ! ». Imposibil să nu fii de acord cu el … Mai ales după ce citeşti lista « Am evitat: o Dacie, o vacă, nişte căţei, o căruţă. N-am evitat: o groapă. ». In orice caz, se pare că i-a plăcut la noi, a regăsit preţurile care se practică în zona euro: 12 pentru o pizza, 50 pentru o cină completă, 30 pentru o sticlă de vin, numai că la noi aceste preţuri sunt în lei, nu în euro. Şi lui i-a părut foarte bine! I-au plăcut românii, zice că sunt veseli. E foarte probabil că se va întoarce.

Africanii vor să facă încălzirea globală profitabilă
Reprezentanţii a 10 state africane se întâlnesc zilele acestea în capitala Etiopiei, Adis Abeba, pentru a stabili o cale de luptă împotriva încălzirii globale, dar mai ales pentru a le cere statelor dezvoltate să le recompenseze cu bani pentru pagubele ce le suferă din cauza acestui fenomen.
Cer o căruţă de bani!
Din discuţiile preliminare, reiese că statele africane, printre care şi puterile Nigeria şi Africa de Sud, vor cere ca statele dezvoltate ale lumii să le despăgubească pe cele de pe „continentul negru“ cu suma de 67 de miliarde euro
pe an!
Deşi emit doar o parte infimă a gazelor cu efect de seră ce duc la încălzirea globală, ţările din Africa sunt cele mai afectate de acest fenomen, care produce secete, inundaţii, schimbări de temperatură care omoară plantele
şi animalele, dar favorizează şi fenomene climatice extreme.
Un alt scop al reuniunii din cel mai mare oraş etiopian este crearea unei „alianţe africane“ care să adopte o poziţie comună la următorul summit ONU pentru încălzirea globală şi să lea dea astfel şansă să obţină mai multe concesii de la marile puteri.
Integral in Curentul

Italia: doi români au fost călcaţi de un tren
ei doi români au încercat să se urce într-un tren care se afla în mişcare şi care pleca din gara Porta Nova din Torino spre Genova.
Potrivit agenţiei de presă ANSA, doi români, soţ şi soţie au căzut sub un tren care pleca din staţia Porta Nova din Torino. Bărbatul în vârstă de 25 de ani este în stare gravă şi a fost transportat la spitalul CTO din Torino. El are o leziune la artera femurală şi a pierdut foarte mult sânge.
Femeia a suferit doar câteva zgârieturi. Se pare că cei doi au încercat să sară în trenul aflat în mişcare care pleca de la linia 5 spre Genova Bignole. Numele acestora nu sunt cunoscute deocamdată.

O bandă de pensionari italieni s-a folosit de români pentru a fura din magazine
O bandă de persoane vârstnice din Genova este acuzată că s-a folosit de tineri români pentru a fura din centre comerciale, relatează cotidianul elveţian Le Temps, care preia relatări ale presei italiene.
Cel mai în vârstă membru este Ugo şi are 96 de ani, dar nici complicii săi nu sunt nişte tinerei. Majoritatea au între 70 şi 80 de ani. Cei 15 membri ai grupului au fost prinşi în urmă cu câteva zile de poliţia din Genova.
De câteva săptămâni, magazinele din Genova erau jefuite de mici grupuri (majoritatea formate din români) care luau produse menajere, alimentare
şi alte obiecte mici. Intrigaţi, poliţiştii i-au urmărit pe hoţi, descoperind că aceştia duceau prada unor bătrâni, într-un parc public.

Avion în flăcări, la Sofia
O aeronavă a companiei
Bulgaria
Air a luat foc, aseară, chiar în timp
ce se pregătea pentru decolare, pe aeroportul din Sofia, relatează agenţia Novinite. Nimeni n-a fost rănit.
Incendiul a izbucnit la unul dintre motorele avionului în timp ce acesta a început să ruleze pe pistă, dar a fost stins imediat. Aparatul urma să decoleze la ora 19.45 spre Varna.
Pasagerii au fost evacuaţi în siguranţă şi îmbarcaţi într-un alt avion.
Integral in EVZ.

Gripa porcină ar putea ucide 90.000 de americani în toamnă şi iarnă
Gripa porcină ar putea contamina până la jumătate din populaţia americană în toamnă şi la iarnă şi ar putea provoca până la 90.000 de decese, au anunţat luni consilierii preşedintelui Barack Obama, relatează AFP.
Conform celui mai plauzibil scenariu privitor la evoluţia impactului gripei în SUA, organismul
care îl consiliază pe preşedinte în domeniul ştiinţific, PCAST (President's Council of Advisors of Science and Technology) anticipează că epidemia ar putea infecta "30-50% din populaţia americană în toamnă şi la iarnă, 20-40% dintre americani prezentînd simptome (60-120 milioane), dintre care mai mult de jumătate vor căuta tratamente", explică raportul.
Până la 1,8 milioane de persoane ar putea fi spitalizate, dintre care până la 300.000 vor avea nevoie de tratament într-o unitate de terapie intensivă.
"Aceşti pacienţi foarte bolnavi ar putea ocupa între 50 şi 100% dintre paturile unităţilor de terapie intensivă din regiunile afectate în perioada de vârf a epidemiei, ceea ce ar duce la tensiuni puternice în aceste unităţi, care funcţionează deja aproape la capacitate maximă în perioadă normală", subliniază raportul.

Obama îl va reconfirma pe Ben Bernanke în funcţia de preşedinte al Federal Reserve
Preşedintele american Barack Obama îl va reconfirma marţi pe Ben Bernanke în funcţia de preşedinte al Federal Reserve, sistemul american de bănci centrale, pentru un al doilea mandat, a declarat un înalt responsabil american, sub anonimat, relatează AFP.
Barack Obama, aflat momentan în vacanţă pe insula Martha's Vieneyard din Massachusetts urmează să facă acest anunţ la ora 13.00 GMT (16.00 ora României), înainte de deschiderea burselor americane, a precizat responsabilul.
Bernanke a preluat şefia Fed în februarie 2006, după ce a fost numit în 2005 de către George Bush, predecesorul lui Obama, pentru a-l înlocui pe Alan Greenspan, care a ocupat această poziţie timp
de 18 ani.
Bernanke a fost în ultimele luni artizanul măsurilor luate pentru a evita un dezastru financiar în Statele Unite ale Americii, confruntate cu cea mai dificilă perioadă economică de la Marea Criză.
Actualul preşedinte ale Fed beneficiază de susţinerea sectorului financiar, care apreciază metodele sale radicale şi uneori neortodoxe menite a salva sistemul bancar, reforma sistemul financiar şi a evita ca recesiunea să se transforme într-o criză mult mai adâncă.
Reconfirmarea lui Bernanke în funcţie suscită o oarecare opoziţie în cadrul Congresului american, scrie AFP.
Secretarul general al Casei Albe, Rahm Emanuel, a declarat pentru Wall Street Journal că Obama îl va reconfirma în funcţie pe Bernanke pentru că acesta "a îndepărtat economia
de criză".
Reconfirmarea lui Bernanke mai trebuie să primească acordul Senatului american.

O maşină-capcană a explodat în Thailanda, rănind 19 persoane
vExplozia unei maşini-capcană în faţa unui restaurant din sudul musulman al Thailandei a provocat rănirea a 19 persoane, a anunţat poliţia, relatează AFP.
Atentatul s-a produs
în localitatea Narathiwat şi a vizat un restaurant frecventat de către responsabili ai guvernului provinciei în timpul
dejunului.
''Numeroase persoane au fost rănite şi au fost evacuate către un spital'', a declarat pentru AFP un ofiţer de poliţie imputând explozia rebelilor separatişti care, în opinia sa, au utilizat un vehicul
marca Toyota Vigo cu plăcuţă de înmatriculare falsă.
Un alt poliţist a indicat existenţa a cel puţin 19 răniţi.

Echipajul de pe Arctic Sea nu poate fi contactat
Preşedintele Uniunii marinarilor din nordul Rusiei, Aleksandr Krasnoştan, într-un interviu apărut marţi în ediţia electronică a cotidianului rus Nezavisimaia Gazeta a declarat că echipajul rămas pe cargoul Arctic Sea, găsit aproape de arhipelagul Capul Verde, nu poate fi contactat.
Am încercat să-i contactăm, pe diferite căi, dar fără succes, pe cei patru membri ai echipajului navei-cargou Arctic Sea, care au fost lăsaţi de autorităţi la bordul cargobotului, găsit la 16 august la 300 mile marine de arhipelagul Capul Verde, în Oceanul Atlantic, după două săptămâni de la dispariţie, a precizat Aleksandr Krasnoştan.
În prezent, Arctic Sea este remorcat spre Novorossiisk, potrivit RIA Novosti. La bordul cargobotului se află căpitanul, mecanicul şi încă doi marinari.
Despre cei 11 marinari de pe Arctic Sea care au fost escortaţi la Moscova împreună cu cei opt presupuşi piraţi nu se ştie mai nimic, susţine Aleksandr Krasnoştan.

Ungaria cere explicatii Slovaciei pentru refuzul de a-i permite presedintelui sau sa faca o vizita privata
Ungaria a protestat oficial pe langa Slovacia impotriva refuzului de a-i accepta presedinteleui ungar Laszlo Solyom accesul pe teritoriul sau, a anuntat - luni, intr-un comunicat - Ministerul ungar al Afacerilor
Externe, cerand explicatii Bratislavei, potrivit AFP si Agerpres.
"Consideram fara precedent si inacceptabil ca un membru al Uniunii Europene interzice presedintelui Ungariei sa intre pe teritoriul sau", a declarat ministrul ungar al afacerilor externe, Peter Balazs, cu ocazia unei intrevederi cu ambasadorul Slovaciei la Budapesta, Peter Weiss.
"Nu consideram valabil sa se mentioneze motive de securitate pentru ca doar un mic numar de protestatari, mentinut sub control
de politia slovaca, s-a manifestat la locul inaugurarii", a adaugat Balazs, potrivit caruia "decizia slovaca este lipsita de baze legale
".
Presedintele ungar Laszlo Solyom si-a anulat in extremis vineri o vizita prevazuta intr-un sat de frontiera slovac, unde locuieste o importanta minoritate ungara, dupa ce premierul slovac Robert Fico i-a refuzat accesul in tara.
Solyom voia sa asiste in Komarno, oras de frontiera in sudul Slovaciei despartit de Dunare de orasul ungar Komarom, la inaugurarea unei statui a Sfantului Stefan, primul rege apostolic al Ungariei si sfant patron al acestei tari.

Un român şi-a făcut harakiri după ce a făcut un accident la Belgrad
Un român s-a înjunghiat în piept după ce şi-a zdrobit Mercedesul într-un accident, în capitala sârbă Belgrad.
Albin Balbea, de 30 de ani, se afla la volan într-o intersecţie în capitala sârbă Belgrad când a cauzat un accident de circulaţie în care două persoane, dintr-o altă maşină, au fost uşor rănite. Maşina lui, un Mercedes, a fost avariată în accident.
Cele două persoane rănite în accident au fost şocate când l-au văzut pe român că a coborât din maşină şi s-a înjunghiat în piept. Au chemat echipajele de urgenţă iar românului i-a fost salvată viaţa fiind trasportat rapid
la spital.
Albin Balbea a fost supus unei intervenţii chirurgicale, starea sa fiind acum stabilă.
Autorităţile locale continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului.

Accidentul de la centrala din Siberia nu a fost provocat de o eroare umană
Accidentul soldat cu 69 de morţi produs
la centrala hidroelectrică din Siberia la 17 august nu a fost provocat de o eroare umană, a spus marţi directorul interimar al companiei
RusHydro, relatează AFP, citata de NewsIn. "Cred că accidentul nu a fost provocat de o eroare umană şi experţii cred şi ei acelaşi lucru", a spus Vasili Zubakin. Anchetatorii au declarat că accidentul a fost provocat de aspecte "de natură tehnică" şi au exclus pista teroristă.
Totuşi, pană acum nu a fost dată
o explicaţie oficială pentru această catastrofă.
Comentand accidentul, preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a declarat luni indignat de "inapoierea" tehnologică a Rusiei.

Coreea de Sud şi-a lansat prima rachetă spaţială
rachetă sud-coreeană, ce transportă un satelit de cercetare, a decolat marţi din centrul spaţial Goheung, 475 kilometri sud de Seul, relatează AFP, citata de NewsIn. Cinci minute mai tarziu, după decolarea la ora 17.00 (21.00, ora Romaniei), al doilea etaj
al lansatorului KSLV-1 (Korea Space Launch Vehicle-1) s-a separat de primul etaj, potrivit televiziunii.
Acţiunea, iniţial prevăzută pentru miercuri, fusese amanată din cauza unor probleme informatice. Racheta va plasa pe orbită un satelit de cercetare de 100 kilograme
de fabricaţie sud-coreeană.
Proiectul de punere pe orbită a satelitului, cu o rachetă construită impreună cu specialişti ruşi, a fost amanată de şapte ori din 2002.

Spaniolii ii verifica pe «capsunari» de tuberculoza si ii invata sa se fereasca de SIDA
Romånii reprezinta pentru spanioli principalii exportatori de TBC din Spania, alaturi de peruani. De aceea, in ghidurile de verificare a sanatatii imigrantilor, se recomanda pentru romånii veniti la munca in Spania testari pentru tuberculoza, hepatita, boli cu transmitere sexuala sau parazitare, pe långa analizele obisnuite de sånge si urina. Odata ajunsi acolo, ei trebuie sa stie sa se fereasca de virusul HIV sau de eventualele boli psihice care pot aparea, dar si de accidentele de munca. Toate aceste informatii sunt incluse intr-un portal de internet, realizat de catre autoritatile spaniole, care au realizat ca ingrijirea sanatatii populatiei trebuie sa se sprijine in primul rånd pe sanatatea imigrantilor.
Pentru imigrantii proveniti din Europa de Est, printre care si romanii, se recomanda analize pentru detectarea tuberculozei, a hepatitei B, boli cu transmitere sexuala, cisticercoza (boala parazitara provocata de larva parazitului Taenia) sau leishmaniaza (alta boala parazitara). Explorarile complementare includ hemograma si analiza biochimica a sangelui si analiza urinei. In special pentru romani, se reco-manda testarea TBC-ului, deoarece studiile detinute de spanioli, ce apartin anului 2004, arata ca Romania este singura tara din Europa cu risc ridicat de TBC, cu peste 100 de cazuri la un milion de locuitori. TBC-ul este cunoscuta ca boala saraciei si este prezenta in special in Asia si in sudul Africii. Odata ajunsi in tara de destinatie, imigrantii trebuie sa faca fata riscurilor de sanatate de acolo. Printre cele mai mari pericole care ii pasc pe romanii care merg la munca in Spania se numara accidentele de munca, mult mai numeroase in randul imigrantilor, bolile psihice – mai ales asa-numitul sindrom al lui Ulise - si infectarea cu virusul HIV, Spania fiind una dintre tarile cu cele mai multe cazuri de SIDA din Europa. Spre deosebire de Romania, infectarile cu HIV de pe taramul iberic sunt cauzate in special de utilizarea foarte intensa a drogurilor, dar si de contactele sexuale neprotejate.
Sanatatea imigrantilor - sanatatea populatiei
Autoritatile spaniole si-au dat seama ca trebuie sa acorde prioritate starii de sanatate a populatiei imigrante. In momentul de fata, peste 11 la suta din populatia care traieste pe teritoriul acestei tari nu are cetatenie spaniola. Iar procentul populatiei imigrante este mult mai mare, daca tinem cont de faptul ca dupa numai aproximativ 2 ani de casatorie cu un spaniol, orice strain poate obtine nationalitatea. Acest lucru se intampla fie din iubire, fie sub forma unei afaceri, cu sume pornind de la 2.000 de euro – mai ales acum, pe timp de criza. In aceste conditii, in Spania sunt peste 5 milioane de persoane care provin din diferite parti ale lumii si care muncesc in domeniile pe care spaniolii le refuza, pentru ca prefera sa primeasca ajutorul de stat decat sa culeaga capsuni sau sa tunda iarba, sau sa vanda la fast-food. O parte semnificativa dintre acestia sunt romani. Tocmai cei care fac munca de jos sunt cei care au nevoie de cea mai multa ingrijire medicala, pentru ca pun in pericol nu numai lipsa productivitatii muncii, ci si sanatatea persoanelor din jurul lor. De aceea, Guvernul spaniol a decis schimbarea legii imigratiei, cu un mai mare acces al imigrantilor la serviciile sociale si medicale. Recent, a fost lansat un portal de internet, sub forma unui centru de resurse de informare, educatie sanitara si comunicare, destinat in special imigrantilor. Informatiile sunt realizate de catre diferite organizatii ale statului sau nonguvernamentale din Spania sau din tarile de origine, care sunt sustinute de Ministerul Sanatatii spaniol, cel al Muncii si cel al Stiintei si Tehnologiei. Din tara noastra, nu a participat pana in prezent nici o organizatie, dar foarte multe materiale sunt disponibile si in limba romana. Portalul poate fi accesat de orice persoana cu acces la internet.
(Florin Pupaza)
Lunar, circa 1.000 de români rezidenti in Castellon cer sa se intoarca în tara
Circa 1.000 de români se duc lunar la Consulatul României din Castellon pentru a cere eliberarea actelor necesare revenirii în tara, scrie cotidianul ABC, citându-l pe consulul general al României, Liviu Popa, care vorbeste de “o crestere spectaculoasa” a cererilor fata de anii precedenti. Publicatia spaniola scrie ca, de la începutul verii, circa 50 de români s-au prezentat în fiecare zi la consulat pentru a obtine documentele de identitate care sa le permita revenirea temporara sau definitiva în tara de origine. Consulul sustine ca, desi este greu de estimat numarul celor care nu vor mai reveni în tara anul acesta, dupa încheierea vacantei, exista totusi numerosi români care aleg sa paraseasca Spania din cauza ratei de somaj ridicate, mai ales în rândurile strainilor.

luni, 10 august 2009
Antinaţionala
E fapt demonstrat că pentru mass-media şi pentru opoziţie veştile bune
sunt extrem de proaste iar veştile rele sunt mană cerească. Aşa încât ştirile privind o oarecare ameliorare a crizei economice au fost aproape ignorate întrucât stricau audienţa iar vestea proastă că „după raportul CE pe Justiţie există riscul unei tăieri a fondurilor europene pentru România“ i-a dat aripi dlui Geoană care zboară săptămânal în opoziţie.
Ce muniţie bună pentru campanie
! Ce pleaşcă (vorba dlui Paleologu) pe capul dlui Geoană! Chiar dacă riscul invocat nu este suficient pentru tăierea fondurilor europene, dl Geoană n-a riscat şi a părăsit urgent locul faptei trimiţând potera CE la Cotroceni şi denunţându-l pe dl Băsescu drept singurul vinovat: „întreaga responsabilitate pentru evitarea acestui risc aparţine preşedintelui“ şi cerându-i de urgenţă ceea ce acesta a făcut deja în februarie - şi anume o întâlnire cu toate instituţiile din justiţie. Dacă în cazul dlui Băsescu tertipul dlui Geoană are, să zicem, scuza unui război murdar - vorba aceea, la război ca la război, noi să ne scăpăm pe noi - atacul împotriva dnei Monica Macovei n-are pic de raţiune. Dl Geoană a acuzat-o pur şi simplu pe dna Macovei „de atitudine antinaţională“ şi „gest ostil la adresa intereselor româneşti“ fiindcă ar fi declarat în presă că „România ar merita să nu primească bani pentru că e un stat în care aceşti bani nu pot fi cheltuiţi transparent şi corect“.

Este sau nu Micki spaga un patriot?
rin 2004 am enervat cumplit guvernul de atunci pentru ca am ridicat inclusiv la Bruxelles problema banilor de publicitate prin care ministerele cumparau presa (cam cum a inceput sa practice doamna Udrea mai nou). Era tocmai pe cand Romania trebuia sa incheie negocierile de aderare si subiectul pica prost, o asa interventie grobiana pe piata presei s-a lasat cu o mustruluire in Raportul de tara. A pune Guvernul pe jar tocmai intr-un asemenea moment de inalta importanta s-a lasat cu ceva reprosuri cum ca nu am fi patrioti.
Nu stiu de ce in Romania "patriotismul" are prostul obicei de a se confunda cu punerea batistei pe tambal. Monica Macovei a fost intrebata intr-un interviu despre legarea fondurilor europene de chestiunea justitiei si a declarat: "Nici eu nu v-as da bani
dvs. daca nu as fi sigura ca-i folositi corect. (...) Daca politicienii, judecatorii, CSM-ul nu rezolva problemele, atunci cred ca trebuie sa folosim presiunea externa, asa cum am folosit-o pentru orice schimbare reala din 1990 pana acum.
Vreau sa avem garantia ca banii nu se duc in buzunarul lui Ionescu, ci spre binele comunitatilor si dezvoltarea tarii". Mircea Geoana a acuzat aceste declaratii ca reprezinta "o atitudine antinationala" si a facut un apel la conducerea PDL "pentru a analiza daca aceste declaratii sunt conforme cu statutul unui europarlamentar roman. Monica Macovei a facut un gest ostil la adresa intereselor romanesti".
Interesant este ca atat PSD, cat si PDL isi propun in mod oficial in programele politice pentru europarlamentare ridicarea monitorizarii pe justitie. Mircea Geoana si Traian Basescu se cearta in declaratii de presa si isi arunca pisica unul altuia, semn ca macar sunt bine informati si au auzit si ei ca raportul Comisiei Europene va fi foarte critic.
Remarc incapatanarea cu care Monica Macovei isi sustine liber opinia chiar si atunci cand contravine cu linia oficiala a partidului din care acum face parte. Ea sparge un consens destul de ilogic intre PDL, PSD si PNL, despre care vorbeam acum doua saptamani aici. Practic, toate cele trei partide sustin incheierea monitorizarii, chiar daca din motive diferite. Argumentul ca Romania pierde din prestigiul sau in UE este unul temeinic si pot accepta ingrijorarea politicienilor din acest punct de vedere. Insa din perspectiva mai larga a intereselor societatii romanesti nu mi-e la fel de clar de ce trebuie sa ne angajam cu totii in mod heirupist sa presam Comisia pentru a inceta monitorizarea. Am facut ce am promis inainte de 2007? Nu, evident. Mai avem dosare politice blocate in Parlament? Da. Avem tratament preferential pentru dosarele de coruptie, mai ales unde sunt implicati demnitari? Da, evident. A inlaturat CSM conflictele de interese ale membrilor sai?
Nu. Atunci, de ce sa ne bucuram ca se incheie monitorizarea? Este asta lipsa de patriotism? Ma indoiesc. Lipsa de patriotism este, de pilda, sa tii dosarele in Parlament, sa dai sentinte cu suspendare pentru coruptie, sa incasezi doua salarii ca sef de instanta si membru CSM. Este un exemplu bun
atunci cand lipsa de patriotism se confunda cu nesimtirea.
PDL este intr-o situatie bizara pentru ca, desi a sustinut indeplinirea criteriilor angajate inainte de aderare, acum doreste incetarea monitorizarii, desi nu indeplinim acele criterii. Monica Macovei este in situatia bizara de a avea dreptate impotriva curentului general. Iar PSD este in pozitia confortabila in care a sabotat coerent lupta cu coruptia si acum se pune in fruntea curentului care cere incetarea monitorizarii. Se petrece un transfer simbolic de legitimitate: nu coruptia este problema, ci monitorizarea. Iar usurinta cu care Mircea Geoana vorbeste despre atitudini antinationale arata ca PSD vrea sa capitalizeze orgoliul national ca arma electorala. Avem bube in cap in Europa? Macovei este de vina, dar si aia care ne critica, nu noi care votam prostii in Parlament.
Mai mult, liderul PSD imparte si biletele de voie pentru intrarea in Parlamentul European. In aceasta logica, putem sa facem mizerii la noi acasa, dar cand iesim in lume ne imbracam frumos, ascundem gunoiul sub pres si zambim frumos la poza. Tot in aceasta logica, eu ar trebui sa ma intalnesc cu expertii de la Comisia Europeana si sa le zic: bai, fratilor, oricate prostii am fi facut meritam sa scapam de rusine, macar suntem buni patrioti! Nastase a importat legal
bideul din China, Micki spaga ramane cu ce a furat, daca nu ne-ati convins atatia ani sa-i condamnam, asta e viata
! C’est la vie
adica, noi suntem patrioti!
Ne putem intreba in mod legitim daca monitorizarea mai este sau nu eficienta si daca legarea de fondurile europene reprezinta o amenintare credibila pentru decidentii romani. Este interesant sa scriem studii si sa discutam aceste chestiuni pe la conferinte. Dar daca se pune chestiunea in termeni de patriotism, atunci imi pare rau, eu refuz sa fiu genul acesta de patriot. Sunt Micki spaga si Adrian Nastase destul de patrioti si pentru mine.

Unde da Boc si unde crapa Geoana
Pe durata presupusului conflict politic din coalitia de guvernare, liderii social-democrati de la centru si din teritoriu s-au ferit sa raspunda dur
aliatilor PDL in legatura cu avertismentul: "Daca ne mai atacati, plecati". In mod poate surprinzator, dar deloc intamplator, conducerea pesedista a evitat sa riposteze la amenintarile lui Boc, Blaga si Videanu pentru a nu pune pe picior de razboi partidul intr-o perioada cand se pregateste terenul pentru deversarea voturilor in directia dorita. Mai mult decat atat, nici un membru marcant al formatiunii conduse de Mircea Geoana nu a recunoscut public existenta vreunui conflict intern in coalitie datorat divergentelor aparute pe marginea aplicarii impozitului forfetar.
Invitatia de a parasi Executivul, daca se va continua cu opozitia antipedelista, a fost catalogata de acuzati drept o gluma, in conditiile in care toata lumea stie ca somarea premierului adresata direct ministrului Nita de a parasi Palatul Victoria daca nu se simt bine in Guvern a avut un ton serios, fiind incurajata de toti ministrii din partidul cotrocenist. Nici macar Marian Vanghelie, politicianul devenit in acest an portdrapelul PSD, recunoscut pentru asaltul verbal cand ii critica pe oamenii lui Boc, nu a marsat pe arma contraatacului, cu toate ca avea la indemana un motiv de scandal care i se potriveste de minune. La fel si Dan Nica, demnitarul aflat in centrul atentiei de mai multe saptamani, a ocolit realitatea din considerente de partid, in asa fel incat masa
de alegatori sa ramana la parerea ca PSD nu a fost de acord cu impozitul minim si ca raspunzatori pentru aceasta masura antisociala sunt numai PDL si Traian Basescu.
Dupa rationamentul politicienilor pesedisti, este bine ca partenerii de coalitie au avut o astfel de iesire la inceput de campanie electorala. Pentru PSD n-a fost niciodata alt interes decat de a arata cu degetul spre cei care fac declaratii politice belicoase la presiunea unui personaj vital, aflat in cursa pentru castigarea alegerilor prezidentiale din toamna. Pesedistii ii lasa pe oamenii lui Basescu sa-si dea arama pe fata in plina criza economica si sociala din doua motive: primul se refera la impactul nefavorabil pe care il are programul cu masuri de dreapta pe fondul cresterii amenintarilor greviste, situatie ce se rasfrange negativ asupra popularitatii candidatilor democrat-liberali spre satisfactia echipei conduse de Mircea Geoana.
Al doilea motiv consta din dorinta liderilor PSD de a nu pierde guvernarea printr-un simulacru de parteneriat, cu o duplicitate evidenta, dominat de fel de fel de interese, care convin tuturor, de vreme ce, la invitatia de a parasi imediat Executivul, seful celui mai mare partid din tara, acuzat ca vorbeste gura fara el dupa sedintele coalitiei, raspunde razand ca nu pleaca si ca asteapta sa fie dat afara. Este clar ca social-democratii realizeaza pe ce pozitie se afla astazi dupa ce au urcat in barca puterii. Totodata, cunosc in ce belea intra daca apuca sa se afle in transeele unui scandal politic in plina intrecere electorala. Rateurile in lant de la inceput de mandat, ma refer mai ales la demisiile de la Interne, au lovit in plin in imaginea unui partid cazat patru ani in vestiarul opozitiei din cauza actelor de coruptie comise din perioada guvernarii Adrian Nastase.

De la "tradatoarea" Doina Cornea la "tradatoarea" Macovei!
ircea Geoana are dreptate! Exista un pericol foarte serios ca Uniunea Europeana sa ne taie fondurile europene dupa raportul privind justitia din vara aceasta. Dar aceasta nu este o veste noua, care sa ia prin surprindere clasa politica din Romania. La Bruxelles se discuta despre suspendarea fondurilor europene inca din vara anului trecut, de la adoptarea precedentului raport, care evoca aceasta posibilitate in cazul in care reforma in justitie si combaterea coruptiei nu inregistreaza progrese. Ger-mania, principalul finantator al UE, s-a saturat sa mai arunce bani in aceste gauri negre care sunt Romania si Bulgaria, unde fondurile europene se pierd in mod netransparent in buzunarele clientelei de partid. Or, Germania, care a fost lovita foarte puternic de criza economica, are anul acesta alegeri.
Asa se explica votul din Bundestag, prin care se solicita taierea fondurilor pentru Romania. Dificultatile economice ale Germaniei si contextul politic de la Berlin pot explica intransigenta parlamentarilor germani, dar asta nu inseamna ca nu au dreptate. La aceeasi concluzie au ajuns si expertii CEPS, un influent think tank din Bruxelles, care au recomandat
, intr-un studiu privind situatia statului de drept din Romania, publicat luna trecuta, suspendarea tuturor fondurilor, cu exceptia celor destinate reformelor in justitie. In raportul Comisiei de anul trecut se identificau foarte clar si responsabilii pentru acest esec. Este vorba de Parlament, care blocheaza dosarele
de mare coruptie si legifereaza incoerent si in interesul grupurilor de interese, nu al interesului public, de Inalta Curte de Casatie, care din instanta suprema s-a transformat in organ de legiferare in interesul acuzatilor de mare coruptie, precum Adrian Nastase, si de Consiliul Superior al Magistraturii, care functioneaza mai curand ca o organizatie de tip mafiot, in sensul ca, in loc sa asigure
functionarea justitiei,
CSM este un scut eficient pentru casta magistratilor, care poate face ce pofteste fara impunitate sub acest adapost. Aceste realitati nu s-au schimbat deloc de anul trecut si sunt cunoscute de toata lumea, mai putin de europarlamentarul roman Adrian Severin. Inca din 2005, Severin duce o campanie
sustinuta pentru a covinge pe oricine sta sa-l asculte ca raul Romaniei se numeste Traian Basescu, "tatarul" dictator, care se aseamana lui Bonaparte, Hitler, Stalin si altor alogeni sangerosi. Oricine spune altceva este fie complexat, fie frustrat, fie de-a dreptul fascistoid, precum asa-numitii "intelectuali ai lui Basescu".
Daca despotul de la Cotroceni este responsabil pentru raul Romaniei, inclusiv pentru folosirea DNA ca instrument de represiune politica, atunci Uniunea Europeana si autorii raportului gresesc cand lauda DNA si identifica responsabilitatea la Parlamentul roman. Severin s-a straduit sa-i cheme la ordine la grupul socialist pe autorii raportului, a incercat sa-l convinga pe Barroso sa-l demita pe purtatorul de cuvant Mark Gray cand acesta a reamintit ca CE nu dorea schimbarea lui Daniel Morar si a procedurii de numire a procurorilor-sefi si, din multa convingere democratica, a refuzat accesul la informatii reporterului unei agentii de stiri, pentru ca nu-i placea cum scrie acesta.

Timbrul Vanghelie, pe fruntea lui Geoană
Ziceai PSD şi, în anii ’90, îţi apărea în faţa ochilor Ion Iliescu, cu zâmbetul lui de linx. În 2000, cadrul îl umplea, până la refuz, „arogantul” Adrian Năstase. În zilele noastre, te gândeşti la PSD şi ţi se pare că-l vezi pe Mircea Geoană, dar este numai o iluzie optică. Imaginea se descompune înainte chiar de a prinde contur şi, când se încheagă la loc, îţi dai seama că, de fapt, era Marian Vanghelie.
Primar de sector în Bucureşti, şef al celei mai puternice organizaţii pesediste din ţară, eficient aducător de voturi şi bun
organizator de chermeze, Vanghelie şi-a lipit marca pe partid. A devenit una din figurile emblematice ale acestuia, mai pregnantă şi mai populară decât unele ale vechilor lideri. Statura sa politică de şmecher de cartier şi gramatica stâlcită, producătoare de umor, nu au constituit un handicap pentru ascensiunea sa în PSD şi cucerirea mass-media, ba dimpotrivă, au fost trăsăturile care l-au individualizat. „Sunt bun, dar sunt şi al dracului”, se autocaracteriza Vanghelie, în urmă cu câţiva ani, când candida
la Primăria Capitalei. Nu a fost suficient de bun pentru a fi ales primar general, dar a câştigat trei mandate consecutive la sectorul 5, biografica sa legătură cu periferia urbană, banii
şi capacitatea de a-şi mobiliza electoratul prin mijloace specifice (mirosul micilor sfârâind pe grătar îl însoţeşte mereu) lăsându-l practic fără contracandidat. În 2004, când PSD nu i-a mai sprijinit candidatura, a dovedit că poate şi fără el, iar după victorie, a încetat să mai însemne doar „primarul care este”, obţinând puterea în organizaţia de Bucureşti şi influenţă în partid. Astăzi, Marian Vanghelie este mai vizibil decât şeful său de altădată, Miron Mitrea, conferinţele de presă i se transmit în direct, discursurile îi sunt mai aplaudate decât ale lui Geoană şi însuşi Ion Iliescu se vede nevoit să-l ia în serios, după excluderea lui Mădălin Voicu, dictată de primar. Marca Vanghelie ia, deseori, faţa mărcii Geoană, depăşindu-le pe cele ale aşa-zişilor baroni, şi se asociază deplin cu PSD. Pronunţi numele partidului şi se iţeşte, dintr-un prezidiu de capete, un ins rotunjor, agramat, şmecher, bătăios şi ambiţios, care, în 30 de secunde, te poartă de la ridicol la grav.
Caleidoscopul de imagini care împestriţează acum partidul este cea mai elocventă dovadă că acesta nu are un lider puternic cu care să se identifice. Unul care să lase umbră. El este perceput pe segmente şi pe figuri, iar această lipsă de omogenitate poate fi derutantă pentru electorat. Îi va dăuna, mai ales, lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, relieful său subţire menţinându-l constant, în sondaje, sub scorul partidului. El a avut cinci ani la dispoziţie ca să se impună, dar n-a reuşit. Cum este puţin probabil că va căpăta mai mult contur până la toamnă, nu-i rămâne decât să-şi roage colegii să-şi dea tablourile jos de pe pereţi ori să le aşeze în aşa fel încât să-l pună pe al său în valoare. Va avea nevoie de fermitate, ca să se facă ascultat, dar merită efortul. La urma urmei, Vanghelie a spus-o: „Alegerile acestea este un pas important”.

Pragmatismul Băncii Naţionale
Partitura este în continuare sinistră, dar muzica e mai blândă. O asemenea idee vor să sugereze opiniei publice mai marii finanţelor internaţionale în legătură cu evoluţia crizei economice mondiale. Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, crede că economia lumii a ajuns într-un „punct de inflexiune”. Produsul
intern brut mondial continuă să scadă, dar mai lent, ceea ce ar putea prevesti apropierea de punctul cel mai de jos, după care ar fi reluată ascensiunea. De aceeaşi părere este şi Ben Bernanke, preşedintele Rezervelor Federale, când vorbeşte despre reunirea condiţiilor pentru repornirea motoarelor creşterii economice, care în Statele Unite s-ar putea produce chiar în 2009, dacă nu vor apărea situaţii de criză neprevăzute. Ambii bancheri centrali îndeamnă însă la prudenţă, deoarece nu avem de-a face decât cu licăriri de speranţă, pe fondul persistenţei unor puternice dezechilibre mondiale. Comisia Europeană anticipează o reîntoarcere a „celor 27” la creştere în 2010, dar o contracţie a activităţii economice, în medie, de 4% în 2009, care va duce la o severă degradare a şomajului şi deficitelor. În spatele mediei se ascund însă mari discrepanţe. Preşedintele BCE spune că în anumite cazuri se observă deja o revenire, dar în alte cazuri se constată continuarea căderii, dar într-un ritm mai lent. În ce situaţie se află România?
Evoluţiile din primul trimestru nu sunt îmbucurătoare. Dar, aşa cum declara săptămâna trecută şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, un an are 4 trimestre. De altfel, domnia sa îşi menţine poziţia iniţială cu privire la perspectivele României în 2009, la faptul că, deşi economia va cădea în raport cu anul trecut, ar putea rămâne pe un teritoriu pozitiv. Fireşte, nimeni nu garantează că putem avea creştere pozitivă în acest an. Şanse însă există şi pe ele se bazează guvernatorul BNR. Canalele prin care se transmite criza mondială în economia românească, fie că este vorba de canalul comercial sau de cel financiar
, sunt mai înguste decât în alte economii, unde impactul crizei este mult mai puternic. De asemenea, cursul de schimb flexibil al leului preia asupra sa o parte din şocurile externe, care altfel ar afecta economia reală. Prin poziţia sa, BNR, ca oricare altă bancă
centrală, nu încearcă altceva decât să aplatizeze evoluţiile. Când sunt complet libere, pieţele se bazează pe iraţionalitatea publicului, în sensul că în perioadele de exuberanţă excesivă oamenii cumpără, consumă şi se caţără tot mai sus, în timp ce în perioadele de criză cad în cealaltă extremă şi încearcă să ajungă cât mai repede jos. Piaţa este liberă, dar trebuie tăiate vârfurile create atât de prea multă exuberanţă, cât şi de prea mult pesimism. Anul trecut, când se spunea că economia duduie şi românii se înghesuiau să ia credite, în speranţa că salariile vor continua să crească, Banca Naţională atrăgea atenţia că situaţia nu este chiar atât de roz cum o zugrăveau politicienii şi îi îndemna pe români să nu se expună la riscuri prea mari. Acum, când se prevestesc numai dezastre, mesajul băncii centrale este că dracu’ nu e atât de negru cum se crede. Aşa cum poziţia pe care s-a situat BNR în trecut s-a dovedit realistă, tot aşa poziţia pe care se află acum s-ar putea dovedi la fel de pragmatică.
Problemele crizei mondiale sunt însă mult mai complexe decât par la prima vedere. Economia lumii poate ieşi şi mâine din recesiune, dar un asemenea reviriment nu rezolvă mare lucru. O criză de tipul celei actuale poate reizbucni, deoarece se acţionează numai asupra simptomelor. La rădăcinile ei, adică la decalajul foarte mare dintre economia financiară şi cea reală, încă nu s-a umblat şi nici nu sunt şanse să se schimbe curând ceva, din cauza unei aspre bătălii ideologice, care se resimte cel mai dureros în Europa. În timp ce Germania, Franţa şi celelalte ţări ale Europei continentale vor să unifice regulile financiare şi să introducă o supraveghere supranaţională a pieţelor, astfel încât continentul nostru să funcţioneze ca un tot în sfera financiară, Marea Britanie, susţinută de Statele Unite, nici nu vrea să audă de aşa ceva. Mulţi analişti cred că acest conflict se va ascuţi atât de tare încât va duce la decizii fundamentale. Sau iese Marea Britanie din Uniunea Europeană, sau UE va merge cu două viteze. Criza financiară internaţională s-ar putea să fie un moment decisiv pentru existenţa Uniunii Europene.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)