Cand imi revad filmele, imi spun: iata un tanar cineast promitator"

Cititi in numarul de maine un interviu in exclusivitate pentru Adevarul cu Roman Polanski
L-am mai vazut pe marele cineast polonez si la alte intalniri prin lume. Marturisesc insa ca nu l-am vazut niciodata atat de in largul sau, degajat, bucuros sa schimbe pareri. Roman Polanski, care a onorat deschiderea Festivalului Filmului European, fiind prezent ieri seara la spectacolul de gala cu filmul Pianistul, a venit in tara noastra intr-un anotimp fericit al existentei sale, cand "cel mai important film al vietii lui" a fost coplesit cu cele mai prestigioase si ravnite premii, de la Palme d'Or la Oscar-uri. A sosit la dejunul oferit de ambasadorul Frantei, Philippe Etienne, la numai cateva minute dupa ce a pus piciorul in Romania, pentru ca, dupa alte cateva minute, sa evoce impreuna cu cei aflati in preajma - Ion Caramitru, Oana Pellea, Ion Lucian - cele mai savuroase glume in care, in anii bine stiuti, atat polonezii, cat si noi ne inecam amarul: "Pe cel cu cei mai mari pitici din lume il stiti? Acum glumim, dar adeseori ma intreb, a continuat Polanski, cum de au fost posibile toate ororile razboiului? Si cand revad Pianistul, desi am trait, copil fiind, acea epoca, ma intreb mereu cum de a fost cu putinta". Desi atat de solicitat de programul acestei prime zile in Bucuresti, cineastul a descins cu acelasi aer de buna dispozitie in mijlocul criticilor, istoricilor de film, ziaristilor, care l-au primit la Marriott cu aplauze. Nu avem foarte des privilegiul de a ne bucura de prezenta unui creator de anvergura sa. Intrebarile, multe, pertinente, in cunostinta de cauza, au primit raspunsuri deloc grabite, ba chiar Polanski, generos, a dorit sa recupereze cele... trei minute de intarziere, acordand un timp suplimentar discutiei. Iubitorii sai vor afla astfel, printre altele: nu-i place sa-si revada filmele, dar cand se intampla isi spune: "Cred ca cine le-a facut este un tanar promitator". Nu a vrut sa faca un film autobiografic, nu ar fi putut sa vorbeasca despre ce a trait in ghetoul din Cracovia, sa filmeze strazile acelea incarcate de amintiri ce raman pentru el "adevarate monumente". Unii au fost putini mirati ca intr-un film care se cheama Pianistul exista putina muzica. "Nu am vrut sa manipulez pentru nimic in lume spectatorul, sa folosesc muzica pentru a emotiona mai mult decat ar fi putut sa o faca ceea ce se vede pe ecran", explica regizorul. Nu s-a inselat. Imensul succes al filmului dovedeste ca si-a atins tinta, chiar dincolo de banuielile cineastului: "Nu am crezut ca tinerii care cunosc istoria aceasta doar din carti vor intelege atat de bine filmul. Nu stiu daca acum 20-25 de ani s-ar fi intamplat acest lucru."